Slovacia doreşte să cumpere un sistem de apărare antiaeriană Patriot de la Statele Unite

patriot
Profimedia

Slovacia doreşte să discute despre achiziţionarea unui sistem de apărare antirachetă Patriot din Statele Unite.

Discuția vine ca urmare a unor planuri pe termen mai lung pentru apărarea spaţiului său aerian, a declarat ministrul apărării, Robert Kalinak, citat de Reuters.

Slovacia va încerca să se folosească de un discount pe care l-a primit anul trecut de la SUA pentru posibila achiziţie de elicoptere de atac. Reducerea a venit după ce Bratislava a trimis Ucrainei avioanele sale de vânătoare MiG-29 scoase din uz şi un sistem de apărare aeriană S-300.

"Am deschis dezbaterea dacă ar fi posibil să folosim această reducere şi pentru (sistemul) Patriot", a declarat Kalinak, duminică, într-o emisiune la televiziunea publică RTVS.

Bratislava a primit anul trecut o ofertă americană pentru 12 elicoptere noi Bell AH-1Z Viper, cu o reducere de două treimi din cost, o parte din preţ fiind acoperit în cadrul programului american de finanţare militară externă, după ce Slovacia a trimis vechile sale avioane de luptă în Ucraina. Oferta a venit înainte ca noul guvern care îl include pe Kalinak să preia puterea, în octombrie 2023.

Citește și
robert fico
Slovacia respinge aderarea Ucrainei la NATO. ”Nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Guvernul premierului Robert Fico a oprit livrările de ajutoare militare către Ucraina din stocurile oficiale.

Kalinak a declarat că, în timp ce elicopterele în discuţie erau destinate unor scopuri ofensive, prioritatea Slovaciei ar trebui să fie apărarea şi în special apărarea aeriană.

Slovacia are în prezent un sistem Patriot din Italia staţionat în ţară, care urmează să rămână până în aprilie.

Kalinak a declarat că Slovacia se află, de asemenea, în discuţii cu Polonia şi Israel în legătură cu sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
România are un susținător de seamă în drumul către Schengen. Statul care încearcă să convingă Austria să permită aderarea
România are un susținător de seamă în drumul către Schengen. Statul care încearcă să convingă Austria să permită aderarea

Slovacia este de partea României în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, a afirmat, vineri, ministrul Afacerilor Externe şi Europene al acestei ţări, Juraj Blanar (foto), într-o declaraţie de presă comună cu omologul său, Luminiţa Odobescu.

Slovacia respinge aderarea Ucrainei la NATO. ”Nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”
Slovacia respinge aderarea Ucrainei la NATO. ”Nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”

Slovacia respinge admiterea Ucrainei în NATO şi este pregătită să opune veto-ul aderării ţării dacă este necesar, a declarat sâmbătă premierul Robert Fico la postul public de radio RTVS, informează dpa.

 

Slovacia transformă mucurile de țigară în asfalt pentru șosele
Slovacia transformă mucurile de țigară în asfalt pentru șosele

Bratislava este pionierul unui nou mod de reciclare a mucurilor de țigară, potrivit Euronews.

 

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă