Serbia se apropie de un „scenariu catastrofal”. Președintele Vucic: „Situația din spitale e foarte gravă”

×
Codul embed a fost copiat

Germania a trecut de un milion de cazuri de infectare cu SARS-COV-2, iar la capitolul decese a raportat un nou record: 426 de oameni răpuși de COVID, în 24 de ore.

Asta, în timp ce în toată Europa, medicii contestă vehement intenția multor guverne de a relaxa temporar restricțiile, pentru Crăciun.

Și în Balcani, pandemia de coronavirus ia o turnură tot mai gravă. Premierul Serbiei a avertizat că ţara sa se îndreaptă spre o catastrofă.

Serbia se apropie de un „scenariu catastrofal”, a avertizat președintele Vucic, în ziua în care vecinii de la sud de Dunăre au înregistrat peste 7.600 de cazuri noi, un record pentru țara cu doar 7 milioane de locuitori. Situaţia se agravează continuu pe fondul lipsei de locuri în spitale.

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei: „Situația din spitale e foarte gravă. Atunci când testăm în fiecare zi câte 10.000 de oameni și trebuie să trimitem 1.000 în spitale, unde nu mai sunt paturi libere, atunci e clar în ce situație ne aflăm”.

Citește și
Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe
Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a murit de Covid-19. Unde s-a infectat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Situația în Regatul Unit

 

 

În Regatul Unit, premierul Boris Johnson a detaliat planurile pentru perioada sărbătorilor.

Vor fi cinci zile speciale, între 23 şi 27 decembrie, când va fi permisă reunirea a cel mult trei familii. Planul îi îngrijorează însă foarte mult pe consilierii ştiinţifici ai guvernului, care se tem că această amnistie de Crăciun va pune gaz pe focul pandemiei.

Totuşi, Marea Britanie nu va renunța la sistemul de restricții cu trei niveluri de alertă, în funcție de gradul de răspândire a virusului.

Boris Johnson, premierul britanic: „Nu vrem sub nicio formă să ne relaxăm prea mult, să luăm piciorul de pe gâtul fiarei. Dacă ridicăm restricțiile acum, riscăm să pierdem din nou controlul asupra virusului și să aruncăm pe apa sâmbetei tot ce am câștigat, iar de Anul Nou să avem din nou o carantină națională”.

Izolare de Crăciun, în Olanda

 

 

Pe de altă parte, în Olanda, principala figura medicală din criza pandemiei cere populaţiei să accepte ideea de a nu-şi vedea familia extinsă ori prietenii de Crăciun.

Diederik Gommers, consultant al guvernului Rutte: „În acest moment, nu există date care să ne încurajeze să ridicăm restricţiile. Situaţia nu s-a îmbunătăţit suficient ca să permitem reuniuni de familie de sărbători”.

Diferențe de opinie pe seama carantinei, în Cehia

 

 

Şi în Cehia se acutizează dezacordul dintre cei care cer ridicarea carantinei stricte şi cei care se opun, invocând datele ştiinţifice.

Roman Chlibek, cercetător: „Cetăţenii şi politicienii fac mari presiuni pentru ridicarea restricţiilor. Eu unul aş fi foarte precaut, pentru că data trecută a ieşit prost”.

În plus, companiile cehe spun că sunt deja la limita de jos a rezistenţei şi au absolută nevoie să redeschidă activitatea. Pierd bani în fiecare zi.

În octombrie, situaţia din Cehia a fost dramatică. Ţara raporta zilnic în jur de 15 mii de cazuri noi.

Andrej Babis, premierul Cehiei: „Cifrele nu sunt bune. Nu scad suficient. Avem zilnic în jur de 5 mii de cazuri noi”.

17 milioane de nurci, ucise în Danemarca

 

 

 

Șefa executivului danez a fost răvăşită de emoţii când a vizitat o fermă de nurci, rămasă fără niciun animal, chiar din ordinul guvernului. Danemarca a dispus la începutul lunii sacrificarea tuturor celor 17 milioane de nurci din ţară.

Asta, după ce s-a constatat că o mutaţie a coronavirusului, care a infectat 12 persoane, prezintă sensibilitate redusă la anticorpi, ceea ce riscă să scadă eficacitatea oricărui vaccin.

Mette Frederiksen, premierul Danemarcei: „Sunt două generaţii de fermieri, oameni foarte pricepuţi, tată şi fiu. Peste noapte, viaţa lor a fost devastată. A fost răvăşitor şi pentru ei şi pentru mine. Scuzaţi-mă...”

Guvernul danez este acuzat că a ordonat sacrificare nurcilor fără bază legală. Între timp, mutaţia respectivă a fost descoperită la ferme de nurci din cel puţin alte cinci ţări, între care Grecia, Polonia şi Franţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mii de sârbi i-au adus un ultim omagiu patriarhului Irineu, fără a respecta măsurile sanitare
Mii de sârbi i-au adus un ultim omagiu patriarhului Irineu, fără a respecta măsurile sanitare

Mii de sârbi i-au adus duminică un ultim omagiu la Belgrad lui Irineu, patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a murit de COVID-19 într-un moment în care Serbia se confruntă cu o creştere a numărului de contaminări, informează AFP.

Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a murit de Covid-19. Unde s-a infectat
Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a murit de Covid-19. Unde s-a infectat

Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a decedat în urma infectării cu noul coronavirus, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic vineri, pe contul său oficial de Instagram, transmite Reuters.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.