Șeful spionajului rus a vorbit cu directorul CIA despre ”ce e de făcut cu Ucraina”. Ce se va întâmpla

spioni rusia sua
Shutterstock

Șeful spionilor ruși a vorbit la telefon cu directorul CIA despre situația din Ucraina, iar cei doi ar putea să se și întâlnescă în curând, a anunțat agenția rusă de stat TASS.

 

Şeful serviciului de informaţii externe al Rusiei (SVR), Serghei Narâşkin, afirmă că a discutat telefonic la sfârşitul lui iunie cu omologul său american, directorul CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) William Burns, pe tema "ce e de făcut cu Ucraina", transmite miercuri agenţia TASS, preluată de Reuters.

Serghei Narîșkin

Citește și
un informatician ar fi scurs date CIA către Wikileaks
CIA caută spioni ruși care să spună „adevărul” despre ceea ce se întâmplă în Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ziarele americane New York Times şi Wall Street Journal au scris luna trecută că Burns l-a sunat pe Narâşkin pentru a transmite Kremlinului asigurări că Statele Unite nu sunt implicate în niciun fel în revolta din 24 iunie a mercenarilor din compania Wagner, conduşi de Evgheni Prigojin.

Cei doi șefi de servicii secrete au păstrat o linie de comunicare după invadarea Ucrainei de către Rusia

Cei doi şefi de servicii secrete au menţinut o linie de comunicare după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, în timp ce alte contacte directe între Moscova şi Washington sunt la nivel minim, iar relaţiile bilaterale sunt cele mai rele de după 1962, când a avut loc criza rachetelor sovietice din Cuba.

TASS citează afirmaţia lui Narâşkin conform căreia este posibil să se întâlnească fizic cu Burns. Ultima lor întrevedere cunoscută publicului a avut loc în noiembrie anul trecut, în Turcia.

Mai mulţi oficiali ai SUA au dezvăluit atunci că directorul CIA a avertizat Moscova despre consecinţele oricărei utilizări a armelor nucleare şi a ridicat problema deţinuţilor americani din Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
The New York Times: Rusia a vrut să asasineze în SUA un informator al CIA, Aleksandr Poteiev, un fost agent rus de informaţii
The New York Times: Rusia a vrut să asasineze în SUA un informator al CIA, Aleksandr Poteiev, un fost agent rus de informaţii

Moscova era pregătită în 2020 să asasineze un informator rus al CIA pe teritoriul Statelor Unite, o operaţiune întreruptă şi urmată de represalii diplomatice de ambele părţi, dezvăluie cotidianul american The New York Times (NYT).

CIA caută spioni ruși care să spună „adevărul” despre ceea ce se întâmplă în Rusia
CIA caută spioni ruși care să spună „adevărul” despre ceea ce se întâmplă în Rusia

CIA încearcă să recruteze spioni ruși pentru a spune „adevărul” despre ceea ce se întâmplă în Rusia, scrie SkyNews.

CIA: Vladimir Putin nu este „serios” cu privire la negocierile de pace
CIA: Vladimir Putin nu este „serios” cu privire la negocierile de pace

Vladimir Putin nu este „serios” cu privire la negocierile de pace, consideră responsabili din serviciul de contraspionaj american. Până la pace, este foarte importantă demaraea contraofensivei ucrainene, spune directorul CIA, Bill Burns.

General SRI: Toate serviciile relevante de informaţii din Rusia încearcă să fie prezente în România
General SRI: Toate serviciile relevante de informaţii din Rusia încearcă să fie prezente în România

Toate serviciile relevante de informaţii din Rusia, respectiv FSB, GRU şi SVR, încearcă să fie prezente în România, pe partea de spionaj cibernetic.

Şeful agenţiei ruse de spionaj extern: Sugestiile că Rusia vrea să invadeze Ucraina sunt propangandă rău-intenţionată a SUA
Şeful agenţiei ruse de spionaj extern: Sugestiile că Rusia vrea să invadeze Ucraina sunt propangandă rău-intenţionată a SUA

Rusia nu are de gând să invadeze Ucraina, iar sugestiile contrare sunt propagandă rău intenţionată a Statelor Unite, a declarat sâmbătă şeful serviciilor de informaţii externe al Moscovei, Serghei Narişkin, transmite Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.