Liderii europeni solicită Israelului oprirea asediului din Gaza, ca ajutoarele să ajungă la civili

×
Codul embed a fost copiat

Șefii europeni de stat și de guvern susțin dreptul Israelului de a se apăra în fața atacului Hamas, însă în limitele legislației internaționale și umanitare.    

Ei solicită Israelului oprirea asediului din Gaza, pentru ca ajutoarele umanitare să ajungă la populația palestiniană.

De asemenea, aceștia vor să organizeze o conferință internațională pentru a găsi o soluție pe termen lung, care să respecte ideea creării statului Palestina.

Sunt câteva dintre concluziile Consiliului European, care s-a terminat după miezul nopții la Bruxelles.

Cea de-a doua zi a reuniunii președinților de stat va începe în jurul orei 10:30, ora României. Aici se află și președintele Iohannis.

Citește și
Racheta
O rachetă a lovit o unitate medicală dintr-o stațiune turistică din Egipt. Cel puțin șase persoane au fost rănite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prima zi a reuniunii s-a terminat după miezul nopții, ceea ce înseamnă că discuțiile dintre liderii de stat au fost totuși aprinse. Cu toate acestea, în declarațiile care au fost făcute undeva în jurul orei 2:00, ora României, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că toți liderii europeni condamnă atacul terorist al Hamas și au exprimat solidaritatea față de Israel, dar și față de civilii nevinovați din Gaza. Totodată, concluziile consiliului este că Israelul ar trebui să oprească asediul pentru ca ajutoarele umanitare să ajungă la palestinieni. În același timp, liderii vor să organizeze o conferință internațională astfel încât să se găsească soluții pe termen scurt și lung.

Pe de altă parte și-au exprimat îngrijorarea și față de cum acest război din Orientul Mijlociu poate afecta Europa, și au arătat îngrijorare față de eventualele atacuri teroriste care ar putea avea loc în următoarea perioadă și care, iar cei care le-ar face, cei care ar fi vinovați sau responsabil, ar fi deja oameni radicalizați care sunt în Europa.

De exemplu, în Belgia, în urmă cu două zile, polițiștii au arestat un palestinian care a amenințat că se aruncă în aer. Discuțiile continuă și vineri între președinții de stat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țările care ar fi furnizat arme grupării Hamas în războiul împotriva Israelului din 7 octombrie
Țările care ar fi furnizat arme grupării Hamas în războiul împotriva Israelului din 7 octombrie

Armata israeliană (IDF) a expus, joi, în faţa unor jurnalişti arme utilizate de comandouri ale Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie şi dintre care unele ar fi fost furnizate de Coreea de Nord şi Iran, potrivit IDF.

 

O rachetă a lovit o unitate medicală dintr-o stațiune turistică din Egipt. Cel puțin șase persoane au fost rănite
O rachetă a lovit o unitate medicală dintr-o stațiune turistică din Egipt. Cel puțin șase persoane au fost rănite

O rachetă lansată în contextul confruntărilor dintre militanţii Hamas şi Israel a lovit vineri dimineaţă o staţiune egipteană la aproximativ 220 km de Fâşia Gaza vineri dimineaţă, a informat Al Qahera News din Egipt, relatează Reuters.

Raiduri în Tel Aviv, foamete în Gaza. De ce negocierile sunt dificile în războiul din Orientul Mijlociu
Raiduri în Tel Aviv, foamete în Gaza. De ce negocierile sunt dificile în războiul din Orientul Mijlociu

Teoriștii Hamas au lansat în noaptea de joi spre vineri un nou atac asupra orașului Tel Aviv, dar rachetele au fost interceptate înainte să își atingă ținta.

Atac cu rachetă la graniţa dintre Israel şi Egipt. Cinci persoane au fost rănite
Atac cu rachetă la graniţa dintre Israel şi Egipt. Cinci persoane au fost rănite

Cinci persoane au fost rănite când o rachetă a căzut în cursul nopţii de joi spre vineri în Taba, un oraş egiptean la graniţa cu Israelul, aflat în război din 7 octombrie cu gruparea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Unul dintre șefii spionajului Hamas, eliminat de israelieni. El ar fi fost „creierul” masacrului din 7 octombrie | VIDEO
Unul dintre șefii spionajului Hamas, eliminat de israelieni. El ar fi fost „creierul” masacrului din 7 octombrie | VIDEO

Armata israeliană şi serviciile de informaţii interne anunţă joi că ”Shadi Barud, adjunctul serviciilor de informaţii ale Hamas, a fost eliminat”, acuzat de faptul că este unul dintre planificatorii atacului Hamas în Israel de la 7 octombrie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.