Secretarul general al NATO: ”Suntem îngrijorați de faptul că China ar putea plănui să ofere sprijin militar Rusiei”

×
Codul embed a fost copiat

Secretarul general al NATO se declară din ce în ce mai îngrijorat de un posibil sprijin militar al Chinei pentru Rusia, în războiul din Ucraina.

Situația este monitorizată și de administrația americană, care avertizează Beijingul despre consecințe, dacă va păşi în acea direcție.

Jens Stoltenberg, secretar general NATO: "China și Rusia se apropie una de cealaltă și se susțin reciproc. China este una dintre puținele țări care nu au fost în măsură să condamne războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Suntem, de asemenea, îngrijorați de faptul că China ar putea plănui să ofere sprijin militar Rusiei pentru a-și susține războiul ilegal. China nu ar trebui să facă acest lucru, deoarece asta va însemna să ofere sprijin direct și să încalce flagrant dreptul internațional".

Sabrina Singh, purtător de cuvânt Pentagon: "Cu siguranță, vor exista consecințe pentru China dacă își va aprofunda relația cu Rusia. Până în acest moment, nu i-am văzut (pe chinezi) să-i ofere Rusiei un ajutor pentru război constând în echipamente letale, dar nici nu au exclus acest lucru din discuție".

 

Citește și
summit B9
Summit NATO în format B9. Joe Biden: „Țările din jurul acestei mese au întărit NATO”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO, dezbătută în Parlamentul de la Budapesta la începutul lui martie. Obiecțiile Turciei
Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO, dezbătută în Parlamentul de la Budapesta la începutul lui martie. Obiecțiile Turciei

Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO va fi introdusă pe ordinea de zi a Parlamentului ungar, urmând să fie discutată la începutul lui martie, potrivit agendei publicate miercuri.

Summit NATO în format B9. Joe Biden: „Țările din jurul acestei mese au întărit NATO”
Summit NATO în format B9. Joe Biden: „Țările din jurul acestei mese au întărit NATO”

Joe Biden s-a întâlnit miercuri, la Varșovia, cu liderii statelor de pe Flancul Estic al NATO. S-a discutat sprijinul pentru Ucraina, suplimentarea trupelor aliate în Europa Centrală și de Est, dar și ajutorul pentru Republica Moldova.

Vladimir Putin: Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele nucleare, încheiat cu SUA. Reacția NATO
Vladimir Putin: Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele nucleare, încheiat cu SUA. Reacția NATO

Președintele Vladimir Putin a anunțat, marți, în discursul său despre starea națiunii, că Rusia își suspendă participarea la ”New Start”, un tratat privind armele nucleare, încheiat între SUA și Rusia.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă