Scenariile în care Donald Trump recâștigă Casa Albă

Donald Trump
Getty

Robert Cahaly, realizatorul-șef de sondaje de opinie la Trafalgar Group, a declarat că este probabil ca Donald Trump să fie reales în funcția de președinte al Statelor Unite, scrie FoxNews

„Îl văd pe președinte câștigând cu un număr minim de peste 270 de voturi electorale și, eventual, urcând semnificativ mai sus ținând cont de cât de mare este acest subteran,” a afirmat Cahaly în cadrul unui interviu pentru FoxNews, vorbind de „alegătorii secreți” care îl susțin pe republican.

Trafalgar Group, care își are sediul în Georgia, a fost unul dintre puținele institute de sondaje care, înaintea alegerilor din 2016, a indicat că Trump se afla în fruntea democratei Clinton în Pennsylvania, Florida și Michigan. În final, Trump și-a adjudecat toate cele trei state în fața lui Hillary Clinton, câștigând 304 voturi electorale față de doar 227 de voturi pentru rivala sa.

Cu mai puțin de două săptămâni rămase până la Election Day, în condițiile în care 40 de milioane de americani au votat deja, cele mai multe sondaje îl arată pe Joe Biden în fruntea președintelui, iar democratul se bucură de un avantaj net în ceea ce privește fondurile de campanie, Robert Cahaly a spus că „nici măcar nu va încerca” să prezică momentul în care rezultatele finale vor fi anunțate, din cauza numărului uriaș de voturi prin corespondență.

Cu toate acestea, analistul a estimat că Trump va reuși să se impună în Florida, Ohio, Carolina de Nord și Georgia, adică în statele în care cele mai multe sondaje arată o egalitate între republican și democrat sau un ușor avans pentru Biden.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cahaly își bazează prognoza electorală pe acel segment de susținători ai lui Trump pe care sondajele l-au ignorat complet și în 2016. „Ceea ce am observat este că acestor sondaje le lipsesc în mod predominant așa-numitul vot ascuns al lui Trump. Există un sentiment clar în rândul conservatorilor și al oamenilor care îl susțin pe președinte că nu sunt interesați să își împărtășească opiniile cu ușurință … Acești oameni… sunt cei care ezită cel mai mult să participe la sondaje. Deci, dacă nu compensați acest lucru … nu veți obține răspunsuri sincere,” a declarat expertul de la Trafalgar Group.

Declarațiile lui Robert Cahaly par să fie confirmate de avertismentele transmise în mod repetat de echipa de campanie a lui Joe Biden, care i-a îndemnat pe susținătorii democratului să nu devină prea încrezători în ultimele săptămâni ale cursei prezidențiale, chiar dacă sondajele sugerează că fostul vicepreședinte se află în fața președintelui Trump în mai multe state-cheie. „Adevărul real este că Donald Trump poate câștiga în continuare această cursă și fiecare indiciu pe care îl avem arată că acest lucru (cursa) va fi foarte strânsă,” a scris managerul campaniei lui Biden, Jen O’Malley Dillon, într-un document trimis suporterilor. „Realitatea este că această cursă este cu mult mai apropiată decât ar sugera unele dintre analizele pe care le vedem pe Twitter și la televizor. În statele-cheie în care se vor decide aceste alegeri, rămânem la egalitate cu Donald Trump.” Un avertisment care arată că Team Biden își amintește cu neplăcere de cele întâmplate în urmă cu patru ani și vrea să se asigure că alegătorii democrați nu se vor lăsa pe tânjală și vor vota în număr mare în cursa prezidențială din această toamnă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dezbaterea finală între Donald Trump și Joe Biden. Pandemia și corupția au fost temele principale
Dezbaterea finală între Donald Trump și Joe Biden. Pandemia și corupția au fost temele principale

Donald Trump şi Joe Biden s-au confruntat pe subiectul gestionării pandemiei de coronavirus şi s-au acuzat reciproc de corupţie, în ultimul lor duel televizat, cu 12 zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.