Rușii au trecut la ”producţia în masă” a unor bombe planante de trei tone, FAB-3000

bombe
StirilePROTV

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a vizitat mai multe fabrici de armament. Una dintre ele fabrică bombe aeriene de tip FAB-3000 - bombe de trei tone -, a căror producţie a început în februarie, relatează Le Journal du Dimanche (JDD).

Aceste bombe fac parte din seria FAB-500 şi FAB-1500.

Însă, FAB-3000 cântăreşte de trei ori mai mult, adică trei tone, şi conţine o încărcătură activă de 1,5 tone echivalent trinitrotoluen (TNT), în timp ce FAB-500 conţine 300 kilograme echivalent TNT (măsura energiei eliberate la o explozie), iar FAB-1500 700.

Spre deosebire de cele dinainte, FAB-3000 este echipată cu un kit de ghidare care o transformă într-o ”bombă planantă”.

Acest dispozitiv a fost introdus treptat din a doua jumătate a lui 2023, care le permite bombelor să planeze până la 70 de kilometri, folosind viteza avionului.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Până acum, bombele de tip FAB erau nişte simple bombe gravitaţionale, nu ghidate, obligând bombardierele să treacă pe deasupra ţintelor pentru a le lansa, fără să aibă siguranţa preciziei acestora.

Aceste bombe planante ridică probleme în Ucraina.

Sistemele antiaeriene ale Kievului nu dispun de raza de acţiune necesară.

Ele vor fi nevoite să se apropie de linia frontului şi să intre în raza de acţiune a armelor ruseşti.

În paralel cu fabricarea de bombe de tip FAB-3000, Serghei Şoigu anunţa joi că ”producţia de FAB-1500 s-a dublat”.

Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, începând de la 1 februarie, avioanlee de vânătoare-bombardier ruseşti au tras 3.500 de bombe de tip FAB.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.