Rusia expulzează personal al ambasadei SUA la Moscova, ca măsură de retorsiune faţă de expulzarea unor diplomaţi ruşi

Rusia steag
Shutterstock

Relaţiile dintre SUA şi Rusia, care sunt deja tensionate, s-au înrăutăţit miercuri după ce Rusia a declarat că ordonă personalului Ambasadei SUA care se află la Moscova de mai bine de trei ani să zboare acasă până la sfârşitul lunii ianuarie.

Moscova a spus că a recurs la ”măsuri de retorsiune” după ce ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, a declarat că 27 de diplomaţi ruşi şi familiile lor vor trebui să părăsească SUA pe 30 ianuarie, iar alţi 27 de diplomaţi ar trebui să plece până în iunie, pentru că vizele lor nu au fost prelungite de către autorităţile americane, notează News.ro, citând CNBC.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că Moscova consideră plecarea diplomaţilor ruşi din SUA ca un act de demitere oficială şi a spus că ”partenerii noştri americani ne-au impus acest tip de joc”.

”Considerăm cererea SUA ca fiind un act de expulzare şi intenţionăm să recurgem la măsuri de retorsiune”, a spus ea.

”Membrii Ambasadei SUA în Rusia, care au fost în misiune aici de mai bine de trei ani, trebuie să părăsească Rusia înainte de 31 ianuarie 2022”, a informat agenţia de presă rusă Tass.

Citește și
Rusia steag
Şeful agenţiei ruse de spionaj extern: Sugestiile că Rusia vrea să invadeze Ucraina sunt propangandă rău-intenţionată a SUA

Vestea vine pe fondul incertitudinii cu privire la detaliile unei întâlniri mult lăudate dintre preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin, în contextul temerilor că Rusia s-ar putea pregăti să invadeze Ucraina.

Secretarul de presă de la Casa Albă Jen Psaki a declarat marţi că nu are detalii noi cu privire la o posibilă întâlnire între cei doi lideri, care s-au întâlnit ultima dată în Elveţia în această vară.

Ucraina a cerut NATO să pregătească sancţiuni economice împotriva Rusiei şi să intensifice cooperarea militară cu Kievul, ministrul de Externe al ţării, Dmitro Kuleba, spunând reporterilor că ”vom chema aliaţii să se alăture Ucrainei pentru a elabora un pachet de descurajare”

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus însă că ţările NATO care desfăşoară arme sau soldaţi în Ucraina ar depăşi ”o linie roşie” pentru Moscova şi ar putea declanşa un răspuns puternic.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
NATO şi SUA: Rusia va plăti un preţ mare dacă va agresa din nou Ucraina. Reacția dură a lui Putin
NATO şi SUA: Rusia va plăti un preţ mare dacă va agresa din nou Ucraina. Reacția dură a lui Putin

Rusia va plăti un preţ mare pentru orice nouă agresiune militară împotriva Ucrainei, au avertizat marţi NATO şi SUA.

Şeful agenţiei ruse de spionaj extern: Sugestiile că Rusia vrea să invadeze Ucraina sunt propangandă rău-intenţionată a SUA
Şeful agenţiei ruse de spionaj extern: Sugestiile că Rusia vrea să invadeze Ucraina sunt propangandă rău-intenţionată a SUA

Rusia nu are de gând să invadeze Ucraina, iar sugestiile contrare sunt propagandă rău intenţionată a Statelor Unite, a declarat sâmbătă şeful serviciilor de informaţii externe al Moscovei, Serghei Narişkin, transmite Reuters.

Departamentul de Stat al SUA: Toate opţiunile sunt deschise în privinţa concentrării de trupe ruseşti în apropierea Ucrainei
Departamentul de Stat al SUA: Toate opţiunile sunt deschise în privinţa concentrării de trupe ruseşti în apropierea Ucrainei

Toate opţiunile sunt deschise în privinţa reacţiei la concentrarea "amplă şi neobişnuită" de trupe de către Rusia în apropiere de graniţa cu Ucraina, a declarat vineri cel mai înalt diplomat american responsabil cu afacerile europene, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă