Roverul Perseverance a forat în rocile de pe Marte pentru a „privi ceva ce nimeni nu a văzut vreodată”

marte
Facebook.com

Roverul Perseverance și-a luat o pauză binemeritată în octombrie în timpul conjuncției solare, dar s-a întors la investigarea stâncilor interesante din craterul Jezero de pe Marte, scrie CNN.

Conjuncția solară -- o perioadă în care Soarele se află între Pământ și Marte -- a început pe 2 octombrie, ceea ce a oprit comunicațiile NASA cu roverul. Această întrerupere de curent s-a încheiat pe 19 octombrie, iar Perseverance a pornit imediat înapoi în căutarea semnelor vieții antice pe planeta roșie.


Unul dintre obiectivele cheie ale roverului este acela de a colecta mostre din roci și pământ de pe Marte, care vor fi returnate pe Pământ prin misiuni viitoare. A colectat deja două mostre și s-a ajutat și de elicopterul Ingenuity, acționând ca un cercetător aerian, pentru a-și găsi următoarele locuri de examinare.


Din 25 octombrie, Perseverance investighează câteva stânci din zona South Séítah. Roverul are un instrument de abraziune pe brațul său care poate zgâria straturile de rocă pentru a găsi indicii în interiorul acestora.


„Roci stratificate ca aceasta se formează adesea în apă și pot conține indicii despre cum era mediul înainte. Să vedem dacă acesta ar fi un alt loc bun pentru #SamplingMars”, se arată într-o postare de pe contul de Facebook al roverului.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români


După ce a forat în rocă, Perseverance a trimis imagini pentru a arăta ce se afla sub stratul superior cu aspect ruginit, ceea ce pare a fi un grup de minerale și sedimente.


„Privind înăuntru pentru a vedea ceva ce nimeni n-a văzut vreodată. Am șlefuit o mică bucată din această rocă pentru a îndepărta stratul de la suprafață și pentru a arunca o privire dedesubt. Mă concentrez asupra următoarei mele ținte pentru #SamplingMars”, a postat contul de Facebook Perseverance pe 9 noiembrie.


Conținutul mineral al rocilor din craterul Jezero, unde în urmă cu 3,7 miliarde de ani a fost un lac, poate fi văzut ca o capsulă a timpului. Probele colectate pot spune oamenilor de știință cum s-au format rocile și cum era clima la acea vreme. Acest lucru ar putea oferi o imagine de ansamblu despre cum erau lacul și delta fluvială atunci când planeta era mai caldă și mai umedă - și potențial locuibilă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Elon Musk îşi retrage procesul împotriva companiei OpenAI, pe care a fondat-o
Elon Musk îşi retrage procesul împotriva companiei OpenAI, pe care a fondat-o

Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului, potrivit Reuters.

Cel puțin trei persoane au fost rănite în două incidente armate în Atlanta, SUA
Cel puțin trei persoane au fost rănite în două incidente armate în Atlanta, SUA

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, cu un cazier judiciar extins, a împuşcat şi rănit marţi trei persoane într-o populară zonă de alimentaţie publică din centrul oraşului Atlanta.

 

Statele Unite afirmă că ”examinează” răspunsul Hamas la planul de armistiţiu în Fâşia Gaza
Statele Unite afirmă că ”examinează” răspunsul Hamas la planul de armistiţiu în Fâşia Gaza

Statele Unite au indicat marţi că examinează răspunsul oficial al Hamas la planul de încetare a focului pentru Fâşia Gaza anunţat la 31 mai de preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă