Restricții mai dure în cinci regiuni din Italia, din cauza Covid-19

italia coronavirus
Shutterstock

Ministerul italian al Sănătăţii a decis sâmbătă impunerea de restricţii suplimentare în cinci regiuni, printre care Lombardia, în cadrul luptei împotriva epidemiei de COVID-19, dar şi ridicarea lor aproape totală în Sardinia, informează AFP şi Reuters.

Cele 20 de regiuni italiene sunt împărţite în zone galbene (cu risc moderat), portocalii (risc mediu) şi roşii (risc ridicat), transmite Agerpres.

Pentru prima dată, o regiune, Sardinia, trece în zona albă, în care marea majoritate a restricţiilor sunt ridicate, mai puţin cele referitoare la portul măştii şi la distanţarea socială.

Sardinia a înregistrat timp de trei săptămâni la rând mai puţin de 50 de cazuri noi de COVID-19 la 100.000 de locuitori, principalul criteriu pentru trecerea în zona albă, în care restaurantele sunt deschise şi seara, iar sălile de cinema, de teatru, de fitness şi piscinele pot fi de asemenea redeschise.

Autorităţile din Sardinia au decis totuşi o deschidere prudentă, supravegheată, a activităţilor, o discuţie cu Ministerul Sănătăţii şi Institutul Superior de Sănătate (ISS) urmând să stabilească modalităţile de trecere în zona albă începând de luni.

Citește și
Codogno, italia
Orașul de la care a pornit epidemia de Covid-19 în Italia încearcă să revină la o viață normală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot de luni, Lombardia, Piemont şi Marche vor trece din zona galbenă în cea portocalie, în care barurile, restaurantele şi muzeele se închid.

Două regiuni, Basilicata şi Molise, devin zone roşii, în care totul este închis, mai puţin magazinele cu produse de primă necesitate (alimente, farmacii), şi unde deplasările sunt permise doar din motive profesionale şi de sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Un tânăr din Italia a murit pe loc, după ce a intrat cu mașina într-un TIR condus de un român
VIDEO. Un tânăr din Italia a murit pe loc, după ce a intrat cu mașina într-un TIR condus de un român

Tragedie în Italia. Lorenzo Campanini, un asistent medical în vârstă de 24 de ani, a murit, joi dup-amiaza, într-un teribil accident de circulație.

Orașul de la care a pornit epidemia de Covid-19 în Italia încearcă să revină la o viață normală
Orașul de la care a pornit epidemia de Covid-19 în Italia încearcă să revină la o viață normală

A trecut un an de la confirmarea primului caz de transmitere comunitară a SARS-COV2 în Italia.

Tot mai multe infectări cu tulpina britanică a Sars-CoV-2. Expert italian: „Sistemul medical va fi din nou îngenuncheat”
Tot mai multe infectări cu tulpina britanică a Sars-CoV-2. Expert italian: „Sistemul medical va fi din nou îngenuncheat”

În Germania, numărul de infectări cu tulpina britanică a Sars-CoV-2 se dublează în fiecare săptămână, iar tendința se confirmă și în Franta, Italia sau Danemarca.

Restricții mai dure în patru regiuni din Italia, începând de duminică. Ce măsuri s-au luat
Restricții mai dure în patru regiuni din Italia, începând de duminică. Ce măsuri s-au luat

Patru regiuni din Italia au fost plasate de duminică sub incidenţa unor restricţii antiepidemice mai dure, din cauza creşterii numărului de infectări cu coronavirus, transmite dpa.

Italia a identificat un nou „pacient 0”, care ar fi fost infectat cu SARS-CoV-2 încă din noiembrie 2019
Italia a identificat un nou „pacient 0”, care ar fi fost infectat cu SARS-CoV-2 încă din noiembrie 2019

Italia a identificat un nou „pacient zero”, care a fost infectat cu SARS-CoV-2 în noiembrie 2019, fiind cea mai recentă dovadă că noul coronavirus circula deja în Europa înainte ca China să alerteze lumea cu privire la focarul de la Wuhan.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.