Régine, cântăreaţă şi patroană de discoteci, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani

Regina Zylberberg
Twitter

Cântăreaţa Régine, care a domnit multe decenii peste viaţa de noapte, cu discoteci în Franţa şi în străinătate, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 92 de ani, a anunţat nepoata sa, Daphné Rotcajg, informează AFP, scrie Agerpres. 

"Régine ne-a părăsit paşnic pe 1 mai, la ora 11 dimineaţa, la Paris", a spus Rotcajg.

"Regina nopţii s-a dus, încheind o lungă şi grozavă carieră", a scris într-un comunicat, la solicitarea familiei, actorul de comedie Pierre Palmade, un apropiat de mulţi ani al lui Régine.

"Cu globul său de discotecă şi cu îndrăzneala ei caldă şi liniştitoare", Régine "a făcut vedetele lumii să danseze timp de mai bine de 30 de ani în cluburile sale de noapte", a adăugat el în textul transmis AFP.

Cantautorul francez Renaud, care a compus mai multe melodii pentru Régine, a spus că, în opinia sa, Régine a fost ultima reprezentantă istorică a cântecului francez, cunoscută în special pentru piese precum "La grande Zoa", "Azzurro", "Les petits papiers" şi "Patchouli Chinchilla".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a deţinut până la 22 de discoteci care i-au purtat prenumele, în întreaga lume, începând de la mitica "Chez Régine", de lângă prestigiosul bulevard parizian Champs-Elysées.

Prenumele său a devenit astfel "emblema nopţilor nebune până în zori, ea însăşi dansând pe ringul de dans până la ora închiderii", a notat în textul său Pierre Palmade.

Régine, pe numele său real Regina Zylberberg, s-a născut la 26 decembrie 1929 la Anderlecht (Belgia), părinţii săi fiind evrei polonezi. La Aix-en-Provence, în sudul Franţei, în 1941, ea a reuşit să scape de deportare, ajutată de francezi.

Ea a apărut, de asemenea, pe genericul a peste zece filme, precum "Jeu de massacres" de Alain Jessua, "Robert et Robert" de Claude Lelouch sau "Les ripoux" de Claude Zidi.

În anii 1960, Régine a cântat la Carnegie Hall din New York, devenind - alături de Edith Piaf, printre altele - una dintre rarele femei franceze care au cucerit America.

"Cea mai mare bucurie a mea ar fi ca oamenii să-mi asculte melodiile peste cincizeci de ani", a declarat ea pentru AFP în 2020. "Sunt foarte mândră că unele au devenit clasice ale genului", a adăugat ea.

"Prima mea ocupaţie au fost discotecile. Multă vreme, cântatul a fost doar un hobby. Astăzi, îmi dau seama că scena a fost cea mai importantă în viaţa mea", a precizat la acea vreme cântăreaţa şi femeia de afaceri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.