Regele Thailandei, căsătorie cu garda sa de corp. De ce s-a târât mireasa la picioarele lui

Noua regină a Thailandei - 2
Agerpres

Regele Thailandei, în vârstă de 66 de ani, s-a căsătorit cu garda sa de corp, o femeie în vârstă de 40 de ani. Și a făcut-o regină.

Noua regină a Thailandei, a cărei căsătorie surpriză cu regele a fost anunţată miercuri seara, cu doar câteva zile înainte de încoronare, şi-a făcut prima apariţie oficială joi, informează AFP. Mai multe imagini, în galeria foto a acestui articol!

Suthida Vajiralongkorn na Ayudhya
s-a înclinat în faţa statuilor regilor dinastiei Chakri, alături de regele Maha Vajiralongkorn, potrivit fotografiilor publicate de palat.

Suthida (40 de ani), fostă stewardesă, şi Maha Vajiralongkorn (66 de ani), căsătorit şi divorţat de trei ori până acum, erau împreună de mai mulţi ani. Ei şi-au oficializat relaţia miercuri într-un palat din Bangkok.

Noua regină s-a prosternat la picioarele regelui, după cum dictează tradiţia, miniştrii şi consilierii mergând până la a se târî pe pământ în faţa lui. Într-o imagine, Suthida apare în timp ce regele îi toarnă ”apa de nuntă” pe cap.

Promovată la gradul de general în 2016, Suthida a apărut alături de rege în timpul mai multor ceremonii oficiale. Din 2017, este adjunctă a comandantului Gărzii Regale.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Odată căsătorită cu regele, ea este protejată acum, la fel ca toţi membrii familiei regale, de legea privind lezmajestatea, care pedepseşte de la trei la cincisprezece ani de închisoare orice defăimare sau insultă faţă de monarhie.

Noua regină este aşteptată să apară în acest weekend alături de rege la o fastuoasă ceremonie de încoronare, care va avea ca punct culminant duminică o mare paradă în care regele va fi purtat într-un palanchin de aur mai mulţi kilometri.

Încoronarea propriu-zisă va avea loc sâmbătă, dar diverse ceremonii sunt prevăzute în perioada 4-6 mai.

Încoronarea are loc la aproape trei ani după ce regele Vajiralongkorn a urcat pe tron după moartea tatălui său, Bhumibol Adulyadej, în octombrie 2016, după o domnie de şapte decenii.

Moştenitorul tronului a explicat amânarea iniţială a încoronării prin doliul purtat tatălui său, venerat de thailandezi şi privit ca un părinte al naţiunii, dar nu a oferit motive pentru prelungirea perioadei de amânare, iar data urcării sale pe tron a fost anunţată abia la începutul acestui an.

Regina Suthida este a patra soţie a suveranului, care s-a căsătorit pentru prima dată în 1977, cu Soamsavali Kitiyakara, verişoară din partea mamei, cu care a avut o fiică şi de care ulterior a divorţat.

Apoi a avut o relaţie de lungă durată şi răsunătoare cu actriţa Yuvadhida Polpraserth, relaţie care a condus la căsătorie în 1994 apoi la divorţ în 1996 şi din care au rezultat patru fii şi o fiică.

A treia soţie a fost Srirasmi Suwadee, cu care s-a căsătorit în 2001. Patru ani mai târziu s-a născut al şaptelea copil al viitorului rege, Dipangkorn Rasmijoti.

Căsătoria a fost dizolvată în 2014, după ce familia soţiei a fost acuzată de îmbogăţire ilicită, folosindu-se de apropierea de casa regală, aminteşte EFE.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Regatul Thailandei are o nouă regină. Povestea fostei însoţitoare de zbor
Regatul Thailandei are o nouă regină. Povestea fostei însoţitoare de zbor

Regatul Thailandei are de o nouă regină. Regele Rama al Zecelea a oficiat, potrivit tradiţiei, ceremonia prin care i-a conferit soţiei sale titlul şi coroana regală.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.