Regele Charles al Marii Britanii va ajunge în spital. Anunțul oficial al Palatului Buckingham

regele charles

Regele Charles al III-lea se va prezenta săptămâna viitoare la spital, pentru a fi tratat pentru o problemă medicală pe care o are la prostată.

Potrivit BBC News, Palatul Buckingham a precizat că afecțiunea regelui este benignă, dar că acesta va fi supus unei "proceduri de corecție".

Angajamentele publice ale regelui în vârstă de 75 de ani vor fi amânate pentru o scurtă perioadă de recuperare, a precizat palatul.

Anunțul vine la scurt timp după ce s-a aflat că Prințesa de Wales se află în spital după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale abdominale.

"La fel ca mii de bărbați în fiecare an, Regele a solicitat tratament pentru prostata mărită", se arată în comunicat.

Citește și
regele charles
Gestul surprinzător făcut de Regele Charles, la câteva zile după ce premierul britanic l-a umilit pe omologul grec | FOTO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mărirea benignă a prostatei este frecventă la bărbații de peste 50 de ani și nu este, de obicei, o afecțiune gravă, potrivit site-ului serviciului public de sănătate al Marii Brtanii.

Afecțiunea nu înseamnă că pacientul are un risc crescut de a dezvolta cancer de prostată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Regele Charles al III-lea a glumit pe seama „degetelor cârnăciori” într-un film despre încoronarea sa. VIDEO
Regele Charles al III-lea a glumit pe seama „degetelor cârnăciori” într-un film despre încoronarea sa. VIDEO

Regele Charles al III-lea a făcut o glumă despre „degetele (sale) ca nişte cârnăciori„ - un subiect ce a atras o imensă atenţie mediatică şi multe meme-uri pe internet în ultimii ani.

Gestul surprinzător făcut de Regele Charles, la câteva zile după ce premierul britanic l-a umilit pe omologul grec | FOTO
Gestul surprinzător făcut de Regele Charles, la câteva zile după ce premierul britanic l-a umilit pe omologul grec | FOTO

Regele Charles a purtat o cravată cu steagul Greciei, la doar câteva zile după ce prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anulat o întâlnire cu omologul său în contextul disputei diplomatice cu privire la Sculpturile Partenonului.  

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a împlinit 75 de ani. A primit un tort cu trei etaje. GALERIE FOTO
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a împlinit 75 de ani. A primit un tort cu trei etaje. GALERIE FOTO

Regele Charles al III-lea împlinește, marți, 75 de ani, dar a început petrecerea de luni seară. Monarhul și-a întâmpinat oaspeții la una dintre reședințele oficiale.

Regele Charles al Marii Britanii a făcut o glumă după ce a primit un cadou coreean: ”Oare îmi va exploda capul?
Regele Charles al Marii Britanii a făcut o glumă după ce a primit un cadou coreean: ”Oare îmi va exploda capul?"

Regele Charles a fost introdus în cultura coreeană, inclusiv în ”K Pop”, după ce a ajuns, miercuri, la Biserica Metodistă New Malden din sud-vestul Londrei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă