Recordul incredibil stabilit de o femeie, la doar un an după ce a învins cancerul la sân

×
Codul embed a fost copiat

O americancă de 37 de ani a devenit primul om din lume care traversează înot Canalul Mânecii, de 4 ori, fără oprire.

Performanţa este cu atât mai extraordinară cu cât americanca Sarah Thomas a înotat 215 kilometri la un an după ce s-a vindecat de cancer la sân. Sarah a avut nevoie de 54 de ore pentru a finaliza cursa, începută duminică şi încheiată marţi dimineaţă.

Sarah Thomas a reuşit să bată recordul existent până acum de trei traversări ale Canalului Mânecii, fără oprire, performanţă reuşită de trei înotători. Sarah a încheiat cele 54 de ore de înot la Dover, în Marea Britanie, iar la sosire a fost întâmpinată cu şampanie, dar şi cu ciocolată. Pentru a rezista în apa rece, americanca a folosit o cremă specială de corp.

Femeie: „Sarah, cred că eşti extaziată”
Sarah Thomas: „Mă simt un pic rău”
Femeie: „Ţi-e rău, nu sunt surprinsă, dar e bine că mănânci”
Sarah Thomas: „A trecut ceva timp de când nu am mâncat ceva”
Femeie: „Îmi dau seama. Să stai liniştită şi să te încălzeşti. Eşti formidabilă, felicitări!”

Pe toată perioada cursei de peste 200 de kilometri, Sarah a fost însoţită şi încurajată de membri ai familiei sale şi de prieteni, aflaţi pe un vas.

Citește și
O femeie din India a devenit mamă de gemeni la 74 de ani
Cea mai bătrână mamă din lume, la terapie intensivă la fel ca soțul ei. Ce a pățit bărbatul
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Femeie: „Ce te-a motivat?”
Sarah Thomas: „Ei”
Femeie: Susţinătorii tăi de pe vas? Minunat”.
Sarah Thomas: „Acum mai bine de 24 de ore, când ne-am întors, m-am gândit să renunţ. Începusem să vărs. Îmi era rău. Iar tu ai spus: 'Poţi să o faci.' Iar soţul meu a zis: 'mergi înainte”
Femeie: „Totul depinde de înotător şi de echipă, nu-i aşa?”

Sarah Thomas: „Echipa, în totalitate”
Femeie: „Bravo, felicitări, încă o dată!”

Imediat după ce a terminat cursa, ea a dedicat acest succes tuturor femeilor care au învins în lupta cu cancerul la sân.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A alergat la maraton, împingând căruciorul cu cei 3 copii. În cât timp a parcurs distanța
A alergat la maraton, împingând căruciorul cu cei 3 copii. În cât timp a parcurs distanța

O femeie din Statele Unite a doborât un record Guiness Book, în mod neoficial, după ce a alergat timp de trei ore împingând un cărucior cu cei trei copiii ai săi, în timpul unui maraton.

Cea mai bătrână mamă din lume, la terapie intensivă la fel ca soțul ei. Ce a pățit bărbatul
Cea mai bătrână mamă din lume, la terapie intensivă la fel ca soțul ei. Ce a pățit bărbatul

O femeie din India a devenit cea mai în vârstă femeie care a născut. Ea a adus pe lume gemeni la vârsta de 74 de ani. Soțul ei a ajuns și el în spital. Bărbatul a suferit un infarct și e acum sub supravegherea atentă a medicilor.

Reacția unor copii la vederea unei specialități cu caracatiță: „N-am văzut așa ceva
Reacția unor copii la vederea unei specialități cu caracatiță: „N-am văzut așa ceva"

Zece bucătari au transformat în timp record sute de kilograme de caracatiță în 2.500 de porții delicioase, la un festival culinar, pe malul lacului Floreasca din Capitală.

Spania se confruntă cu cele mai puternice ploi torențiale din ultimul secol. „Un dezastru”
Spania se confruntă cu cele mai puternice ploi torențiale din ultimul secol. „Un dezastru”

În Spania, la sud de Valencia, au fost furtuni cu ploi torențiale record, cum nu s-au mai văzut de un secol. Cel puțin trei oameni și-au pierdut viața. Zeci de mașini au fost luate de puhoaie, care au lăsat în urmă distrugeri considerabile.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.