Reacția Poloniei, după ce o rachetă rusească a intrat în spațiul său aerian. Mesajul transmis Rusiei

racheta ruseasca
Shutterstock

Polonia, membră NATO, a denunţat vineri o "încălcare" a spaţiului său aerian "de către o rachetă de croazieră", chemând Rusia "să înceteze imediat acest tip de operaţiuni".

Ministerul de Externe l-a convocat vineri seară pe însărcinatul cu afaceri al Federaţiei Ruse în Polonia. În nota care i-a fost transmisă, Varşovia a cerut "să explice incidentul de încălcare a spaţiului aerian al Republicii Polone de către o rachetă de croazieră şi să înceteze imediat acest tip de operaţiuni", potrivit unui comunicat al ministerului.

Varşovia anunţase anterior că o rachetă rusească a pătruns în spaţiul său aerian vineri dimineaţă înainte de a-l părăsi în direcţia Ucrainei, ţintă a unui val mortal de lovituri ruseşti.

"Totul indică faptul că o rachetă rusească a pătruns în spaţiul aerian polonez. Am reperat-o cu mijloacele radar. A părăsit acest spaţiu" după câteva minute, în direcţia Ucrainei, a declarat presei şeful Statului Major al armatei poloneze, generalul Wieslaw Kukula.

"Avem confirmarea radar, atât la nivel naţional, cât şi la cel al aliaţilor", a adăugat acest general.

Citește și
armata poloneză
Un obiect neidentificat a intrat în spațiul aerian al Poloniei dinspre Ucraina. Armata a fost mobilizată de urgență
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Racheta rusească a stat mai puţin de trei minute spaţiul aerian polonez, unde a parcurs aproximativ 40 de kilometri, înainte de a reintra în spaţiul aerian ucrainean, a precizat la rândul său Maciej Klisz, comandantul de operaţiuni al armatei poloneze.

"Am mobilizat forţele, avioane pentru a-l intercepta şi doborî la nevoie, dar timpul (de survol) şi modul în care a manevrat (...) a făcut imposibilă interceptarea şi a permis rachetei să părăsească teritoriul polonez", a mai declarat generalul Klisz.

În urma unui atac de anvergură cu drone şi rachete asupra unor ţinte ucrainene, sistemul polonez de apărare aeriană a fost pus în alertă în cursul nopţii de joi spre vineri, a spus el.

Au fost lansate căutări la sol în locul unde semnalul radio al rachetei a fost pierdut, au indicat responsabili ai armatei.

După acest incident, autorităţile poloneze civile şi militare au desfăşurat şedinţe de urgenţă, iar preşedintele polonez Andrzej Duda a avut o discuţie telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

"NATO este solidară cu aliatul nostru preţios, urmăreşte situaţia. Rămânem în contact pe măsură ce faptele vor fi lămurite. NATO rămâne vigilentă", a declarat Jens Stoltenberg pe reţeaua socială Twitter.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce era obiectul care a intrat în spațiul aerian al Poloniei dinspre Ucraina. Anunțul armatei poloneze
Ce era obiectul care a intrat în spațiul aerian al Poloniei dinspre Ucraina. Anunțul armatei poloneze

O rachetă ruseacă ar fi traversat vineri dimineață spațiul aerian al Poloniei, stat membru NATO, a anunțat comandatul suprem al armatei din această țară, după o ședință a Consiliului Național de Securitate, conform presei poloneze.

Un obiect neidentificat a intrat în spațiul aerian al Poloniei dinspre Ucraina. Armata a fost mobilizată de urgență
Un obiect neidentificat a intrat în spațiul aerian al Poloniei dinspre Ucraina. Armata a fost mobilizată de urgență

Un obiect aerian neidentificat a intrat, vineri dimineaţă, în spaţiul aerian al Poloniei, ţară membră a NATO, din direcţia graniţei cu Ucraina, a anunţat Comandamentul Operaţional al armatei poloneze, informează Reuters, citată de Agerpres.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.