Trump dă vina pe jurnaliști pentru masacrele din Texas și Ohio

donald trump
Getty

Ura nu își are locul în Statele Unite, a susținut Donald Trump, în vreme ce lui însuși i se atribuie o vină morală pentru atacurile Texas și Ohio.

29 de oameni au murit în masacrele comise la nici o zi distanță. În acest timp, Trump s-a relaxat jucând golf la clubul său din Bedminster, New Jersey.

„Ura nu-și are locul în țara noastră și ne vom ocupa de asta. Dar așa rău cum a fost, putea fi chiar mai rău. Asta se întâmplă de ani și ani în țara noastră și trebuie să spunem stop”, a declarat Donald Trump, potrivit USA Today.

A precizat apoi că administrația sa a făcut foarte multe pentru a opri aceste atacuri, dar „poate mai sunt lucruri de făcut”.

Citește și
A început al doilea summit Kim-Trump. „Ești un lider grozav”
Trump, noi laude pentru Kim Jong-un: Are o „viziune măreață și frumoasă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Criticii lui Trump, însă, consideră că președintele însuși poartă o responsabilitate pentru cele întâmplate, date fiind retorica anti-imigranți și opoziția pe care o manifestă față de controlul armelor, informează BBC.

„Avem un președinte care folosește retorica naționalistă și care să dovadă de rasism. Încă de la început, Administrația Trump a încercat să reducă fondurile organizațiilor care luptă împotriva extremismului”, a acuzat senatorul democrat Bob Casey, citat de USA Today.

Bărbatul de 21 de ani, arestat după atacul din Texas, ar fi postat online un document în care îndemna la răspuns în fața „invaziei hispanice”. Pe de altă parte, motivul pentru care tânărul din Ohio a deschis focul este încă neclar.

Donald Trump nu s-a referit la necesitatea unui control mai riguros al armelor, în schimb a spus că atacatorii erau „bolnavi mintal”. Totuși, anchetatorii nu au făcut până acum vreo referire la starea de sănătate a celor doi.

După aceste declarații, Trump a scris pe Twitter că trebuie luate măsuri urgente: „Nu putem lăsa ca oamenii morți în Texas și Ohio să-și fi pierdut viața în van. La fel și în cazul celor răniți. Nu trebuie să-i uităm nici pe ei, nici pe cei de dinaintea lor. Republicanii și democrații trebuie să lucreze împreună pentru a exista controale mai eficiente, pentru o legislație privind migrația de care avem disperată nevoie. Trebuie să avem ceva bun, dacă nu GROZAV, care să rezulte din aceste tragedii”.

Trump n-a uitat nici de această dată să dea vina pe presă: „Media are o mare responsabilitate față de viața și siguranța cetățenilor. Știrile false au alimentat furia care s-a acumulat de-a lungul multor ani. Media ar trebui să înceapă să fie corectă și echidistantă, altfel aceste probleme teribile se vor repeta”.

   

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump, din nou ținta ironiilor după un răspuns surprinzător dat unui jurnalist
Trump, din nou ținta ironiilor după un răspuns surprinzător dat unui jurnalist

Polonia a marcat recent 75 de ani de la Revolta din Varșovia, eveniment de o importanță crucială din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Întrebat despre acest subiect, Donald Trump a făcut ce știe cel mai bine: a vorbit despre el.

Trump, noi laude pentru Kim Jong-un: Are o „viziune măreață și frumoasă”
Trump, noi laude pentru Kim Jong-un: Are o „viziune măreață și frumoasă”

Donald Trump a ținut să-l laude iar pe Kim Jong-un. De data aceasta, președintele Statelor Unite a remarcat „viziunea măreață și frumoasă” pe care liderul nord-coreean o are pentru țara sa.

Trump amenință Europa cu eliberarea a mii de luptători ISIS din Siria
Trump amenință Europa cu eliberarea a mii de luptători ISIS din Siria

Președintele american Donald Trump a amenințat că va lăsa mii de luptători ai Statului Islamic să ajungă în statele europene, dacă acestea nu-și vor recupera cetățenii fugiți să lupte alături de gruparea jihadistă.

Zidul lui Trump, transformat în loc de joacă. Cine a avut ideea care a reunit familii
Zidul lui Trump, transformat în loc de joacă. Cine a avut ideea care a reunit familii

Zidul propus de Donald Trump la graniţa cu Mexicul iscă noi controverse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.