Reacția lui Joe Biden, după ce Putin a cerut încetarea focului Ucraina pentru 36 de ore

joe biden
Shutterstock

Preşedintele american Joe Biden a apreciat că Vladimir Putin caută "o gură de aer" prin lansarea unui armistiţiu de 36 de ore în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Crăciun după calendarul iulian.

Preşedintele american, Joe Biden, a vorbit, joi, cu jurnaliştii de la Casa Albă, despre propunerea de încetare a focului lansată de Moscova, relatează Reuters şi AFP.

Preşedintele rus "era pregătit să bombardeze spitale, creşe şi biserici în 25 decembrie şi de Anul Nou. Cred că el caută o gură de aer", a afirmat Biden într-un discurs la Casa Albă.

La rândul ei, diplomaţia germană a estimat joi că "pretinsa" încetare a focului rusă în Ucraina cu ocazia Crăciunului, după calendarul iulian, nu va aduce "nici libertate, nici securitate persoanelor care trăiesc cu teama zilnică sub ocupaţia rusă", potrivit AFP.

"Dacă Putin voia pace şi-ar fi readus soldaţii acasă şi războiul s-ar fi terminat. Dar, aparent, el vrea să continue războiul după o scurtă întrerupere", a afirmat ministrul german de externe Annalena Baerbock într-un mesaj pe Twitter.

Citește și
razboi in ucraina
Răspunsul Ucrainei după ce Putin a cerut încetarea focului pentru două zile: „Lăsați ipocrizia!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi armatei sale să respecte o încetare a focului în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox în 6 şi 7 ianuarie, primul armistiţiu de amploare de la începutul invaziei în urmă cu aproape un an.

Kremlinul a declarat că Putin ordonase o încetare a focului începând de la miezul zilei de vineri, după un apel la armistiţiu de Crăciun al patriarhului Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse.

Ucraina a respins oferta lui Putin de încetare a focului pentru 36 de ore cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi, afirmând că nu va exista niciun armistiţiu până când Rusia nu-şi va retrage forţele invadatoare din teritoriile ocupate.

Ucraina a calificat această încetare a focului drept "ipocrizie", acuzând Moscova că vrea "să câştige timp".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful serviciului militar de informații al Ucrainei: Rusia ar trebui să se aștepte la mai multe lovituri pe teritoriul său
Șeful serviciului militar de informații al Ucrainei: Rusia ar trebui să se aștepte la mai multe lovituri pe teritoriul său

Vladimir Putin a cerut o încetare a focului în Ucraina, pe durata Crăciunului, după rit vechi. Adică 36 de ore, începând de mâine.

Răspunsul Ucrainei după ce Putin a cerut încetarea focului pentru două zile: „Lăsați ipocrizia!”
Răspunsul Ucrainei după ce Putin a cerut încetarea focului pentru două zile: „Lăsați ipocrizia!”

Mihailo Podoliak, consilier prezidențial al președintelui Ucrainei, Volodomir Zelesnki, a transmis o reacție, după Vladimir Putin a cerut încetarea focului în regiunile ocupate în Ucraina timp de aproape două zile.

Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, încetarea focului pe frontul din Ucraina, timp de 2 zile
Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, încetarea focului pe frontul din Ucraina, timp de 2 zile

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut încetarea focului în regiunile ocupate în Ucraina timp de aproape două zile.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.