Raportul „party-gate” a fost publicat, dar Boris Johnson nu demisionează. „Consum excesiv de alcool”

×
Codul embed a fost copiat

A tunat și fulgerat în parlamentul britanic, după ce a fost publicat mult-așteptatul raport legat de petrecerile de la Downing Street 10, când Regatul Unit era, teoretic, într-o carantină strictă.

La reședința oficială a premierului Boris Johnson au fost nu mai puțin de 16 evenimente, organizate fără autorizaţie. La trei dintre ele a luat parte și șeful Guvernului.

Criticat vehement de laburiştii adunaţi în Camera Comunelor, Boris Johnson a promis că va face schimbări în modul în care este condus cabinetul său.

A exclus o eventuală demisie. Aşa-numitul dosar "party-gate" denunţă "erori de conducere şi de judecată", pe fondul unui "consum excesiv de alcool în rândul participanților" la petrecerile respective.

Raportul, realizat de un înalt funcţionar britanic, nu a fost dat publicităţii în totalitate, pentru că poliţia încă investighează o parte din evenimente.

Citește și
nustrat ghani
O deputată susține că a fost remaniată din guvernul britanic pentru că e musulmană. Reacția lui Boris Johnson
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Până acum, au fost intervievate peste 70 de persoane, iar la anchetatori au ajuns mai bine de 300 de fotografii, realizate în timpul acelor adunări.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Criza din Ucraina. Ministrul Apărării: România nu va intra în război, în nicio situație
Criza din Ucraina. Ministrul Apărării: România nu va intra în război, în nicio situație

O desfășurare „masivă” de trupe NATO în Europa este soluția găsită de Boris Johnson la criza ucraineană. Premierul britanic a anunțat că o va propune  Alianței Nord Atlantice, ca răspuns la manevrele militare ale Rusiei din regiune.

O deputată susține că a fost remaniată din guvernul britanic pentru că e musulmană. Reacția lui Boris Johnson
O deputată susține că a fost remaniată din guvernul britanic pentru că e musulmană. Reacția lui Boris Johnson

Fostul viceministru britanic al transporturilor, deputata Nusrat Ghani, a declarat că a fost înlăturată din guvern la o remaniere efectuată în 2020 întrucât credinţa sa musulmană reprezenta „o problemă”.

Rusia trebuie să se aştepte la costuri considerabile în caz de agresiune contra Ucrainei, avertizează Berlinul şi Londra
Rusia trebuie să se aştepte la costuri considerabile în caz de agresiune contra Ucrainei, avertizează Berlinul şi Londra

Cancelarul german Olaf Scholz şi premierul britanic Boris Johnson au avertizat că Rusia ar trebui să se aştepte la costuri ''considerabile'' în cazul unei agresiuni militare împotriva Ucrainei, transmit vineri Reuters şi AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.