Putin anunţă că se duce într-o vizită oficială, în mai, în China. Xi Jinping a promis să consolideze relația cu Rusia

vladimir putin, xi jinping
AFP

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă joi că urmează să efectueze o vizită oficială în China, în mai, în contextul în care Occidentul este îngrijorat de un parteneriat tot mai puternic între cele două puteri.

”Vizita este prevăzută în mai”, a anunţat Vladimir Putin într-o reuniune telvizată cu reprezentanţi ai patronatului rus.

Aceasta ar urma să fie prima vizită în străinătate după realegerea în martie a lui Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin este vizat din martie 2023 de un mandat de arestare emis pe numele său de către Curtea Penală Internaţională (CPI) cu privire la ”deportarea” unor copii ucraineni.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a efectuat o vizită oficială în China la începutul lui aprilie.

Citește și
Economie SUA
Probleme mari peste ocean. Creșterea economică a SUA, mult sub așteptări
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis atunci să consolideze cooperarea cu Moscova, spre marea nemulţumire a Occidentului, care încearcă de luni de zile să exercite presiuni asupra Beijingului în acest dosar.

„Unirea țărilor din Sudul Global”

Beijingul şi Moscova şi-au intensificat cooperarea economică, diplomatică şi militară în ultimii ani şi şi-au consolidat ”parteneriatul strategic” în urma invaziei Ucrainei, la sfârşitul lui februarie 2022.

În cursul vizitei lui Serghei Lavorv, Xi Jinping a îndemnat Beijingul şi Moscova ”să unească ţările din «Sudul Global»” - din care fac parte ţările din America de Sud şi Africa - şi ”să promoveze o reformă a sistemului guvernanţei mondiale”, şi China şi Rusia denunţând o hegemonie occidentală.

Statele Unite şi alte ţări din Occident pun cu regularitate în gardă China împotriva unui ajutor indirect al efortului de război rus şi îi cer să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia pentru a pune capăt Războiului din Ucraina.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a început miercuri a doua vizită în China în mai puţin de un an şi urmează să fie primit vineri la Beijing de liceri chinezi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Parchetul din Madrid a cerut clasarea anchetei preliminare asupra soţiei premierului Pedro Sanchez
Parchetul din Madrid a cerut clasarea anchetei preliminare asupra soţiei premierului Pedro Sanchez

Parchetul din Madrid a cerut clasarea anchetei preliminare asupra soţiei premierului Pedro Sanchez, Begona Gómez, au relatat joi postul de televiziune RTVE, cotidianul El País şi alte surse media spaniole, citate de dpa.

 

Probleme mari peste ocean. Creșterea economică a SUA, mult sub așteptări
Probleme mari peste ocean. Creșterea economică a SUA, mult sub așteptări

Economia americană a crescut cu doar 1,6% în primul trimestru, semnificativ sub rata de 2,4% așteptată de economiști, scrie Profit.ro. 

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.