Primele imagini surprinse de un pasager aflat în autocarul românesc răsturnat în Slovenia. Trei oameni au murit în accident

×
Codul embed a fost copiat

Trei români au murit și alți patru au fost răniți într-un după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe o autostradă din Slovenia.

Vehiculul înmatriculat în Brașov a plecat din Iași și se îndrepta spre Italia. La bord se aflau 29 de români - 26 de pasageri și cei trei șoferi.

Tragedia s-a petrecut vineri dimineață, pe autostrada A1, între localităţile Garčiani-Murska Sobota.

„Ceilalți 22 de cetățeni români sunt în siguranță, le-au fost puse la dispoziție băuturi calde și alimente și urmează să fie preluați de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei către destinație”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Imagini surprinse de un pasager la puțin timp după accident arată autocarul cu remorcă răsturnat pe marginea autostrăzii.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pasagerii români care au scăpat teferi priveau intervenția echipelor de salvatori. În filmare se observă mai multe autospeciale de Pompieri și Ambulanță pe marginea șoselei.

Suzana Raus, inspector Administrația Poliției din Murska Sobota, a oferit primele declarații oficiale despre accident: „La scurt timp după ora 05:00, polițiștii din Pomurje au fost anunțați despre un accident rutier grav pe autostrada pe traseul Gančani Lipovci în direcția Murska Sobota în care a fost implicat un autocar cu remorcă, având numere de înmatriculare românești și cetățeni străini la bord.

Potrivit informațiilor culese până acum, accidentul a fost cauzat de șoferul autocarului, care a ieșit în afara carosabilului, unde autocarul și remorca acestuia s-au răsturnat într-un șanț. Autocarul transporta 29 de persoane - 26 de pasageri și trei șoferi. Doi pasageri de sex feminin și unul de sex masculin au decedat la fața locului, în urma rănilor suferite. Trei pasageri au fost grav răniți și transportați la spital. Polițiștii efectuează o anchetă la fața locului. Judecătorul de instrucție a dispus o expertiză tehnică a autocarului, precum și o examinare profesională pentru șofer. Polițiștii colectează și acum informații despre accident”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.