Premieră mondială. Un judecător a permis cocaina în scop recreațional

„Pas istoric” în războiul împotriva drogurilor. Decizia în premieră a unui judecător
iStock

Două persoane au primit de la un judecător mexican dreptul de a consuma cocaină în scop recreațional, decizia fiind opremieră mondială, relatează BBC.

Judecătorul din Ciudad de Mexico a dispus Cofepris, instituţia care reglementează domeniul sănătăţii în Mexic, să le dea dreptul celor două persoane să consume cocaină. Acestea, însă, nu au voie și să vândă drogul.

„Este un pas istoric”, a anunțat organizația Mexico United Against Crime.

Decizia magistratului trebuie analizată și de o instanță superioară înainte de a fi pusă în aplicare, notează BBC.

Un oficial Cofepris a declarat, pentru AFP, că a luat deja măsuri să blocheze această decizie, luată în luna mai. El consideră că autorizația ar fi în afara cadrului legal.

Citește și
Marijuana, ascunsă într-un transport cu ardei iuți
Vameșii americani, uluiți de ce au găsit într-un transport cu ardei iuți
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Identitatea celor două persoane nu a fost dezvăluită.

În fiecare an, mii de persoane mor în Mexic din cauza consumului de droguri, dar și a luptelor dintre cartelurile de droguri. Manuel López Obrador, ales președinte al țării în decembrie, a promis schimbări „radicale” în modul în care autoritățile gestionează această problemă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Momentul în care un reporter e lovit cu pumnul, în direct, când transmite de la un protest
Momentul în care un reporter e lovit cu pumnul, în direct, când transmite de la un protest

Un reporter din Mexic a fost lovit cu pumnul și pus la pământ, în timp ce transmitea din mijlocul unui protest.

Vameșii americani, uluiți de ce au găsit într-un transport cu ardei iuți
Vameșii americani, uluiți de ce au găsit într-un transport cu ardei iuți

Un transport cu ardei iuți trimis din Mexic în Statele Unite s-a dovedit a fi de fapt un paravan pentru 4 tone de marijuana, ascunse într-un camion.

Două adolescente ar fi fost violate de polițiști. Sute de oameni au ieșit în stradă, în Mexic
Două adolescente ar fi fost violate de polițiști. Sute de oameni au ieșit în stradă, în Mexic

Sute de persoane, majoritatea femei, au protestat pe străzile din Ciudad de México, cerând dreptate pentru două adolescente care ar fi fost violate chiar de către polițiști.

Masacrul comis de un cartel mexican: 9 cadavre atârnate de un pod. Mesajul traficanților
Masacrul comis de un cartel mexican: 9 cadavre atârnate de un pod. Mesajul traficanților

Luptele între cartelurile de traficanți de droguri din Mexic marchează un nou episod sângeros și macabru: 19 cadavre mutilate, dintre care 9 pe jumătate dezbrăcate și atârnate de un pod, au fost descoperite Uruapan, la vest de capitala Ciudad de Mexico. 

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.