Pasageri blocați pe aeroporturi după ce o companie low cost s-a închis

wow air, faliment, companie,
Getty

O companie de zbor din Islanda și-a încetat activitatea în timp ce pasagerii așteptau să se îmbarce. Compania de zbor “Wow Air” a încheiat toate operațiunile și a anulat toate zborurile, lăsând pasagerii blocați în aeroporturi.

Compania aeriană și-a anunțat retragerea joi printr-un comunicat publicat pe site-ul companiei. Ei și-au sfătuit pasagerii să își rezerve bilete la alte companii aeriene iar pentru unii dintre ei au declarat că ar putea fi eligibili de ramburs, relatează CNN.

Saurabh Aggarwal, care ar fi trebuit să călătorească cu Wow Air de la Toronto la Reykjavik, a povestit pentru CNN că pasagerilor nu li s-au oferit nicio informație suplimentară. De asemenea, după ce a fost anulat zborul, clienților nu li s-au oferit cazare și nici nu li s-au înapoiat banii pe bilete, potrivit lui Aggarwal.

Aceasta a fost informată cu o zi înainte că Wow Air își oprește activitatea iar toate zborurile începând cu următoarea zi vor fi anulate.

Potrivit Autorității de Transport din Islanda, EasyJet și Norwegian Air sunt doar câteva dintre companiile de zbor ce au oferit bilete reduse pentru clienții care au rămas blocați în aeroporturi.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Wow Air a declarat că poate plăti compensații "în conformitate cu reglementările europene privind drepturile pasagerilor aerieni". În cazul în care compania aeriană declară faliment, pasagerii pot face o reclamație.

Infiintată în 2011, compania Wow Air era cunoscută pentru tarife ieftine transatlantice pe rute prin Islanda. Făcea parte dintr-un grup de companii aeriene nordice, care au condus la scăderea prețurilor biletelor.

Este cea mai recentă companie aeriană dintr-un șir lung cu probleme financiare, deoarece industria aviatică este lovită de o concurență acerbă și de o schimbare a modelelor de afaceri.

Primera Air a încetat să funcționeze în octombrie 2018. În februarie, compania Germania a depus faliment, iar compania aeriană britanică Flybmi s-a închis și ea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.

 

Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani
Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani

Statele Unite au ridicat interdicția de a furniza arme și instruire americane unei unități militare ucrainene controversate, care a a avut un rol esențial în apărarea orașului Mariupol, a anunțat Departamentul de Stat al SUA.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.