Parlamentul European a votat certificatul verde digital pentru cetățenii UE

Parlamentul European a votat certificatul verde digital pentru cetățenii UE
Shutterstock

Cetățenii Uniunii Europene vor beneficia de certificate verzi digitale pentru a putea călători mai ușor pe durata pandemiei.

Eurodeputații au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” ar trebui să fie valabil timp de 12 luni și nu mai mult, conform Parlamentului European.

Propunerea legislativă privind cetățenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă și 31 abțineri, în timp ce propunerea privind resortisanții țărilor terțe a fost adoptată cu 540 de voturi pentru, 80 împotrivă și 70 abțineri.Votul a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunțate joi dimineața.

Atât Parlamentul, cât și Consiliul sunt acum gata să înceapă negocierile. Obiectivul este de a se ajunge la un acord înaintea sezonului turistic de vară.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul.

Citește și
Cum se pot vaccina mai ușor persoanele de la sat. Măsurile anunțate de Andrei Baciu
Cum se pot vaccina mai ușor românii din mediul rural. Măsurile anunțate de Andrei Baciu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, afirmă eurodeputații.

Teste gratuite pentru COVID-19 și fără restricții de călătorie suplimentare

 

Titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului.

Eurodeputații au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate și din motive economice, țările UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util și gratuite”.

Compatibilitatea cu inițiativele naționale

 

Parlamentul dorește să se asigure că certificatul UE funcționează în paralel cu orice inițiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, același cadru juridic comun.

Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Janssen), susțin eurodeputații.

Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru utilizare de urgență.

Garanții privind protecția datelor

 

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda și falsificarea, precum va vi verificată și autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document.

Datele cu caracter personal obținute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinație și nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE.

Lista entităților care vor prelucra și primi date va fi publică, astfel încât cetățenii să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iohannis a vizitat primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti. „Este un succes”
Iohannis a vizitat primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti. „Este un succes”

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti, organizat în Piaţa Constituţiei.

Cum se pot vaccina mai ușor românii din mediul rural. Măsurile anunțate de Andrei Baciu
Cum se pot vaccina mai ușor românii din mediul rural. Măsurile anunțate de Andrei Baciu

Persoanele din zonele rurale vor avea mai multe posibilități să se vaccineze, a anunțat joi Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Rapelul poate fi făcut și la un alt centru de vaccinare. Anunțul lui Andrei Baciu
Rapelul poate fi făcut și la un alt centru de vaccinare. Anunțul lui Andrei Baciu

A doua doză de vaccin împotriva Covid-19 poate fi făcută acum în alt centru de vaccinare față de doza inițială.

Raport: UE se confruntă cu campanii de discreditare a vaccinurilor orchestrate de Rusia și China
Raport: UE se confruntă cu campanii de discreditare a vaccinurilor orchestrate de Rusia și China

Rusia şi China au campanii de discreditare pentru a submina încrederea în vaccinurile aprobate de UE cu scopul de a plasa propriile vaccinuri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.