Parlamentul Chinei a adoptat legea controversată privind securitatea naţională în Hong Kong

Proteste în Hong Kong din cauza legii securităţii naţionale. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene. GALERIE FOTO - 10
AFP

Parlamentul Chinei a adoptat marţi legea privind securitatea naţională în Hong Kong, creând astfel premisele celei mai radicale schimbări ale modului de viaţă în fosta colonie britanică după revenirea sub autoritatea Chinei în urmă cu aproape 23 de ani.

Cable TV, citând o sursă neidentificată, a informat că legea a fost adoptată în unanimitate de Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului, organul legislativ chinez, transmite BBC.

Adoptarea legii va spori tensiunile din relaţia Chinei cu SUA, Marea Britanie şi alte state occidentale, care consideră că noua legislaţie erodează gradul ridicat de autonomie acordat hub-ului financiar global la 1 iulie 1997.

Textul legii nu a fost încă publicat. Beijingul susţine că legea, care vine ca răspuns la protestele pro-democraţie adesea violente care au avut loc anul trecut în Hong Kong, îşi propune să combată subversiunea, terorismul, separatismul şi ingerinţa forţele străine.

În cursul lunii iunie, agenţia oficială chineză de presă Xinhua a dezvăluit o parte din prevederile acestei legi, printre care faptul că aceasta va înlocui legislaţia actuală din Hong Kong, iar prerogativa interpretării aparţine organului de decizie al parlamentului chinez, Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului.

Citește și
Proteste în Hong Kong din cauza legii securităţii naţionale. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene. GALERIE FOTO - 2
Marea Britanie anunță schimbarea legislației, milioane de locuitori din Hong Kong ar putea primi cetățenie britanică
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este de aşteptat ca Beijingul să înfiinţeze un birou de securitate naţională în Hong Kong pentru a "supraveghea, ghida şi sprijini" guvernul oraşului.

Beijingul ar putea, de asemenea, să îţi exercite competenţa în anumite cazuri.

Se preconizează ca judecătorii pentru cazurile de securitate să fie numiţi de liderul pro-Beijing al oraşului, Carrie Lam, care nu se bucură de popularitate. În prezent, judecătorii de rang înalt sunt alocaţi conform unor liste de membri prin sistemul judiciar independent din Hong Kong.

Nu se cunoaşte încă ce activităţi specifice vor fi încriminate, cât de precis vor fi definite sau ce pedepse vor fi prevăzute.

The South China Morning Post, citând o sursă anonimă, a declarat că Xinhua va publica marţi după-amiază detalii despre lege.

Poliţia a interzis mitingul din 1 iulie din acest an cu ocazia aniversării predării din 1997, fiind invocate restricţii generate de combaterea epidemiei noului coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Parlamentul din Hong Kong a aprobat proiectul de lege care criminalizează ofensa la imnul chinez
Parlamentul din Hong Kong a aprobat proiectul de lege care criminalizează ofensa la imnul chinez

Parlamentul din Hong Kong a aprobat proiectul de lege care criminalizează orice ofense la adresa imnului chinez.

Marea Britanie anunță schimbarea legislației, milioane de locuitori din Hong Kong ar putea primi cetățenie britanică
Marea Britanie anunță schimbarea legislației, milioane de locuitori din Hong Kong ar putea primi cetățenie britanică

Boris Johnson a declarat marţi că va oferi paşapoarte câtorva milioane de locuitori din Hong Kong şi, posibil, acces la cetăţenia britanică dacă China va insistă asupra impunerii noii legi privind securitatea naţională, informează AFP şi Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.