OMS: Peste 30 de bebeluşi foarte bolnavi au fost evacuaţi din cel mai mare spital din Gaza

spital gaza
AFP

Treizeci şi unu de bebeluşi născuţi prematur şi "foarte bolnavi" au fost transferaţi în siguranţă duminică de la principalul spital din Gaza la altul din sud şi vor fi mutaţi luni în Egipt.

Anunțul a fost făcut de oficialii din domeniul sănătăţii, potrivit AP. Zeci de alţi pacienţi, grav răniţi, au rămas blocaţi în spital la câteva zile după ce forţele israeliene au intrat în incintă.

Soarta nou-născuţilor de la Spitalul Shifa a captat atenţia globală după publicarea unor imagini în care apar medici care încearcă să le ţină cald. O pană de curent a oprit incubatoare şi alte echipamente, iar alimentele, apa şi proviziile medicale s-au epuizat în timp ce forţele israeliene se luptau cu militanţii palestinieni în afara spitalului.

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a notat pe reţelele de socializare că bebeluşii "foarte bolnavi" au fost evacuaţi împreună cu şase asistenţi medicali şi 10 membri ai familiilor personalului. Aceştia au fost transportaţi cu ambulanţe ale Semilunii Roşii palestiniene la un spital din Rafah, oraş din sudul Fâşiei Gaza, unde au primit îngrijiri urgente.

Bebeluşii sufereau de deshidratare, vărsături, hipotermie şi unii aveau septicemie, deoarece nu au primit niciun medicament şi nu au stat în "condiţii adecvate pentru a rămâne în viaţă", a declarat Mohamed Zaqout, directorul spitalelor din Gaza. Ei vor merge în Egipt pentru îngrijiri mai specializate, a spus el.

Citește și
armata israel, brigada golani
Ministrul de Externe al Iordaniei are îndoieli că Israelul îşi poate atinge obiectivul de a distruge Hamas
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O echipă a OMS care a vizitat spitalul sâmbătă a declarat că 291 de pacienţi se aflau încă acolo, inclusiv bebeluşi, pacienţi traumatizaţi cu răni grav infectate şi alţii cu leziuni ale coloanei vertebrale care nu se pot mişca. Patru bebeluşi au murit în cele două zile dinaintea vizitei lor, potrivit lui Zaqout.

Aproximativ 2.500 de persoane strămutate, pacienţi mobili şi personal medical au părăsit spitalul Shifa sâmbătă dimineaţa, a precizat OMS. Organizaţia a precizat că 25 de membri ai personalului medical au rămas alături de pacienţi.

"Pacienţii şi personalul medical cu care au vorbit erau îngroziţi pentru siguranţa şi sănătatea lor şi au pledat pentru evacuare", a precizat agenţia, descriind Shifa ca fiind o zonă a morţii.

Israelul susţine de mult timp că Hamas are un post de comandă în interiorul şi sub Shifa, parte a acuzaţiei sale mai largi că luptătorii folosesc civilii ca acoperire. Israelul a prezentat spitalul ca fiind o ţintă cheie în războiul său pentru a pune capăt dominaţiei Hamas în Gaza, după atacul de amploare al grupului militant în sudul Israelului de acum şase săptămâni, soldat cu peste 1 200 de morţi şi care a declanşat războiul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Franţa va trimite mai multe materiale medicale şi o a doua navă spital în Gaza. Când vor ajunge
Franţa va trimite mai multe materiale medicale şi o a doua navă spital în Gaza. Când vor ajunge

Franţa va trimite mai multe materiale medicale şi o a doua navă spital în Gaza, a anunţat duminică biroul preşedintelui Emmanuel Macron, într-un comunicat citat de Reuters.

 

Ministrul de Externe al Iordaniei are îndoieli că Israelul îşi poate atinge obiectivul de a distruge Hamas
Ministrul de Externe al Iordaniei are îndoieli că Israelul îşi poate atinge obiectivul de a distruge Hamas

Ministrul de Externe al Iordaniei şi-a exprimat îndoiala că Israelul şi-ar putea atinge obiectivul de a distruge Hamas prin bombardament greu şi invadarea Fâşiei Gaza, dominată de mult de mişcarea islamistă palestiniană, transmite Reuters.

Liderul suprem al Iranului le cere țărilor islamice să întrerupă orice legătură cu Israelul
Liderul suprem al Iranului le cere țărilor islamice să întrerupă orice legătură cu Israelul

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut, duminică, țărilor islamice să rupă legăturile politice cu Israelul până când statul evreu va înceta să mai atace Fâșia Gaza, informează Baha.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.