OMS: În prezent, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a COVID-19

Tedros ADHANOM GHEBREYESUS
Shutterstock

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis marţi că, în etapa actuală, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a noului coronavirus, transmite Reuters.

În acest stadiu, nicio concluzie nu poate fi trasă, a afirmat Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de vest.

Cu toate acestea, dovezile disponibile sugerează o origine animală a noului coronavirus, a spus Kasai în cadrul unei conferinţe de presă online.

"Nu am ascuns nimic"

 

Preşedintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că administraţia sa încearcă să stabilească dacă noul coronavirus ar putea să provină dintr-un laborator din Wuhan, centrul Chinei, considerat ca fiind locul de unde a pornit pandemia de COVID-19.

Citește și
OMS spune că termenul de ”distanțare socială” este greșit. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb
OMS: sintagma de ”distanțare socială” este greșită. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Totodată, OMS a asigurat luni că "nu a ascuns nimic" Statelor Unite ale Americii cu privire la maladia COVID-19, care a făcut aproape 170.000 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit AFP, citată de Agerpres.

"Din prima zi, nimic nu a fost ascuns de SUA", a declarat luni într-o conferinţă de presă virtuală directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a insistat în repetate rânduri că "OMS nu are niciun secret" în privinţa noului coronavirus.

"Am lansat alerta din prima zi", susţine el.

La rândul său, directorul pentru programe de urgenţă al OMS, Michael Ryan, a indicat că încă de la 1 ianuarie aproximativ 15 reprezentanţi ai Centrului american pentru controlul şi prevenirea Bolilor (CDC) au fost detaşaţi la sediul OMS din Geneva ca parte a "răspunsului la COVID-19".

Statele Unite şi-au suspendat la începutul săptămânii trecute finanţarea pentru OMS, acuzată că ar fi prea apropiată de China şi că a gestionat necorespunzător pandemia.

Presiunea a crescut la 16 aprilie în SUA când republicanii din Congres i-au cerut preşedintelui Donald Trump să condiţioneze reluarea finanţării către OMS de demisia lui Tedros Adhanom Ghebreyesus de la conducerea Organizaţiei, pe care îl acuză că a "eşuat" în a răspunde prompt la criza generată de noul coronavirus.

"Ce este mai rău abia urmează"

 

La Geneva, şeful OMS şi-a apărat ferm poziţia, lăsând să se înţeleagă că "faptul că personal al CDC este aici, le oferă un avantaj". "OMS nu are niciun secret. Pentru că este periculos dacă păstrezi informaţii secrete sau confidenţiale. OMS nu are niciun secret", a insistat Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP.

El şi-a reiterat apelul la "unitate naţională" şi "solidaritate globală", asigurând că "nu trebuie să ne fie frică" de pandemia de COVID-19.

"Fără unitate naţională şi solidaritate globală, vă pot asigura: ceea ce este mai rău abia urmează. Deci, să prevenim această tragedie", a spus Tedros, asigurând că "politica este susceptibilă să alimenteze pandemia".

Washingtonul susţine că propriile măsuri în faţa crizei, în special închiderea progresivă a frontierei SUA, s-au confruntat cu o "puternică rezistenţă" din partea OMS, care a "continuat să-i laude pe liderii chinezi pentru 'disponibilitatea lor de a împărtăşi informaţii'".

De asemenea, guvernul american acuză OMS că a neglijat informaţii-cheie cu privire la posibila transmitere a coronavirusului de la om la om, transmise de Taiwan la sfârşitul lunii decembrie 2019, conform AFP.

Avertismentul privind ridicarea prea rapidă a restricțiilor

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că ridicarea oricăror restricţii impuse pentru stăvilirea transmiterii noului coronavirus trebuie să fie graduală.

Dacă interdicţiile vor fi relaxate prea curând, va exista o recrudescenţă a infectărilor, precizează Takeshi Kasai, director regional pentru Pacificul de Vest în cadrul OMS.

Măsurile de izolare s-au dovedit eficiente, iar oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru a adopta un stil de viaţă diferit, care să permită funcţionarea societăţii, dar şi ţinerea sub control a răspândirii coronavirusului, a spus Takeshi Kasai, potrivit Agerpres.

Trebuie să adaptăm felul în care trăim, precum şi sistemele de sănătate odată cu desfăşurarea epidemiei, a susţinut Kasai în timpul unei conferinţe de presă online.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
OMS a avertizat că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei
OMS a avertizat că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei

OMS avertizează că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei.

OMS: sintagma de ”distanțare socială” este greșită. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb
OMS: sintagma de ”distanțare socială” este greșită. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb

OMS consideră că sintagma de ”distanțare socială” este greșit, pentru că implică un sentiment de deconectare de cei dragi, iar în locul acestuia trebuie folosită expresia ”distanțare fizică”.

Australia cere o anchetă independentă asupra modului în care OMS a gestionat criza
Australia cere o anchetă independentă asupra modului în care OMS a gestionat criza

Australia a cerut duminică deschiderea unei anchete independente privind lupta mondială împotriva pandemiei de COVID-19 şi asupra modului în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a gestionat criza, relatează AFP.

OMS: La fel ca China, multe ţări vor trebui să-şi revizuiască numărul de decese
OMS: La fel ca China, multe ţări vor trebui să-şi revizuiască numărul de decese

La fel ca China, care a anunţat vineri 1.290 de decese în plus la Wuhan, multe ţări vor trebui să-şi revizuiască bilanţul uman al pandemiei Covid-19, a estimate Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă