OMS consideră puţin probabil ca pandemia de Covid-19 să se încheie anul acesta

coronavirus
Shutterstock

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează dpa.

„Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului", a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii", a adăugat Michael Ryan.

În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

 

Citește și
coronavirus
OMS: 10% dintre pacienții COVID au avut simptome și după 12 săptămâni de la infectare
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

CITEŞTE ŞI: Toma Cuzin, Firicel din "Las Fierbinţi, a fost gardă de corp pentru un personaj misterios. Ce a dezvăluit. "Erai un căţeluş"

 

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe" în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.

„Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii", a afirmat oficialul OMS.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alexandru Rafila, despre noua tulpină de Covid-19: „Sunt convins că circulă în toate judeţele României”
Alexandru Rafila, despre noua tulpină de Covid-19: „Sunt convins că circulă în toate judeţele României”

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este convins că noua tulpină de coronavirus, cu contagiozitate crescută, circulă în toate judeţele ţării.

OMS: 10% dintre pacienții COVID au avut simptome și după 12 săptămâni de la infectare
OMS: 10% dintre pacienții COVID au avut simptome și după 12 săptămâni de la infectare

Una din zece persoane care a suferit de COVID-19 prezintă simptome şi după 12 săptămâni de la boală, transmite Biroul regional pentru Europa al OMS de la Copenhaga.

OMS anunţă un program de acordare de compensaţii persoanelor care au suferit reacţii adverse grave la vaccinuri
OMS anunţă un program de acordare de compensaţii persoanelor care au suferit reacţii adverse grave la vaccinuri

OMS anunţă un program de acordare de compensaţii persoanelor care au suferit reacţii adverse grave la vaccinuri.

Mai multe țări bogate subminează accesul echitabil la vaccinuri anti-Covid. Acuzațiile OMS
Mai multe țări bogate subminează accesul echitabil la vaccinuri anti-Covid. Acuzațiile OMS

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a acuzat luni "unele ţări bogate că subminează" sistemul de distribuţie echitabilă a vaccinurilor anti-Covid-19, COVAX, relatează AFP.

Un nou virus a trecut la oameni de la animale. Au fost raportate la OMS primele cazuri
Un nou virus a trecut la oameni de la animale. Au fost raportate la OMS primele cazuri

Un nou virus a trecut la oameni de la animale. Au fost raportate la OMS primele cazuri

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.