Aproximativ 1000 de civili și sute de soldați răniți, blocați în uzina Azovstal din Mariupol

×
Codul embed a fost copiat

În Ucraina vecină sfâșiată de război, oficialii încearcă să evacueze cât mai mulţi oameni din subteranele combinatului „Azovstal”, din Mariupol.

Cel puţin 46 de civili, femei şi copii, au fost evacuați, în două grupuri, dar în buncăre mai sunt, probabil, aproape 1.000 de civili şi sute de soldaţi ucraineni răniţi.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi, le-a mulţumit ucrainenilor pentru „lupta lor pentru libertate”, în cursul unei vizite la Kiev.

Iar Angelina Jolie, care este şi ambasador onorific ONU pentru refugiaţi, a fost condusă în adăpost, când sirenele au început să sune, la Liov. Între timp, spune preşedintele Zelenski, Rusia adună noi forţe pentru atacurile din estul Ucrainei.

Potrivit presei ruse, 25 de civili au reuşit să iasă din subteranele combinatului siderurgic Azovstal, inclusiv șase copii mai mici de 14 ani. Dar relatările ruseşti nu spun nimic despre locul unde a fost dus acest grup. Evacuarea unui grup de 20 de civili a fost confirmată de soldaţii ucraineni care încă rezistă în reduta de la Azovstal.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Sviatoslav Palamar: „Am transferat 20 de civili la punctul de întâlnire convenit. Sunt femei și copii. Sperăm că acești oameni vor ajunge la destinația convenită, şi anume în oraşul Zaporojie, teritoriu controlat de Ucraina.”

Însă, există probabil 1.000 de civili în buncărele subterane de la Azovstal și poate câteva sute de soldați ucraineni răniți.

Sviatoslav Palamar: „În ceea ce privește răniții, sunt oameni care au nevoie de îngrijiri medicale urgente, dar nu ne este clar de ce nu sunt evacuați și nu se discută despre evacuarea lor către teritoriul controlat de Ucraina.”

Aceste imagini din satelit arată cât de mult a fost bombardată zona industrială. Acum o săptămână, Vladimir Putin anunța cucerirea Mariupolului și ordona blocarea completă a complexului siderurgic, astfel încât să nu iasă nici musca de acolo.

Bombardamentele au continuat și în sud, în zona Odesa, unde a fost distrusă pista aeroportului. În ultimele zile, raidurile ruse au vizat liniile de aprovizionare și infrastructură de transport a ucrainenilor.

Oleksandr Motuzyanyk, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării: „În prezent, în apele Mării Negre există trei transportoare de rachete de croazieră de tip Kalibr, ce pot fi lansate de pe submarine. Capacitatea lor totală este de până la 20 de rachete.”

Ucrainenii încearcă să reziste cu toate mijloacele ofensivei ruse din est și din sud. Un sat de la nord de Kiev și împrejurimile au fost inundate în mod deliberat, prin evacuarea apei din lacul de acumulare al unei hidrocentrale, pentru a întârzia un asalt al forțelor ruse. Pentru localnici, prezența ocupanților ar fi o calamitate și mai mare.

„Până la urmă, inundaţia i-a oprit. Nu ştiu cum să-i numesc pe aceşti indivizi, pe aceste creaturi care ne-au cotropit ţara,” a spus o femeie, adăugând: „Dacă a meritat? Nu sunt aici (soldaţii ruşi). Aşa că a meritat.”

Evacuarea civililor a continuat și in est, din localitățile de pe linia frontului.

„Eliberatorii" (ruşii) au venit să ne salveze... De ce? De vieţile noastre?,” a întrebat o bătrână.

„Foarte, foarte rău... Cum am putea să ne simţim bine? E război. Poate să fie bine?,” a întrebat o alta.

Sirenele de alarmă, care anunță raidurile aeriene, au început să sune în timpul vizitei Angelinei Jolie la Liov, în vestul Ucrainei și actrița a fost condusă la adăpost. A venit în Ucraina în calitate de ambasador onorific al Agenției ONU pentru Refugiați. Ieri a vizitat copii răniți, internați într-un spital din oraș şi a discutat cu voluntarii și oficialii care îi ajută.

Întrebată fiind dacă îi era teamă, aceasta a răspuns: „Nu, e în regulă...”

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă