Zelenski: „E începutul sfârșitului acestui război!”. Președintele Ucrainei a mulțumit Occidentului, într-o vizită în Herson

×
Codul embed a fost copiat

"Este începutul sfârșitului acestui război!". Cel puțin așa a declarat, luni, în Hersonul abia eliberat, președintele Zelenski.

Înconjurat de localnici, sleiți de puteri, dar bucuroși, Zelenski a spus în engleză că Ucraina este gata pentru pace, dar în toate teritoriile sale.

Pe de altă parte, Ankara găzduiește de luni discuții între șefii spionajului american și rus. Oficial, este vorba de reducerea riscului nuclear și de un schimb de prizonieri.

Perspectiva unor negocieri ruso-ucrainene nu poate fi însă exclusă de pe lista subiectelor abordate. Presa rusă anunță că, în următoarele zile, Vladimir Putin va avea o întalnire cu membrii Consiliului de securitate al Rusiei.

Luni dimineață, președintele ucrainean a ajuns în Herson, orașul eliberat vineri de trupele Kievului. Zelenski a intonat imnul național, în timp ce steagul albastru și galben era înălțat în fața clădirii administrației regionale.

Citește și
Vladimir Putin
Putin vrea să le retragă cetățenia celor care critică războiul. Ar fi vizați ucrainenii din zonele ocupate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Mergem înainte! Suntem pregătiți pentru pace, pace pentru toată țara noastră, în toate teritoriile Ucarieni".

Însoțit de gărzi de corp înarmate, dar fără să poarte cască de protecție, Zelenski a umblat puțin prin oraș și i-a salutat pe localnicii apăruți la ferestre.

Președintele ucrainean a mulțumit din nou aliaților occidentali pentru sprijinul masiv.

Teroarea ocupației ruse se resimte peste tot în Herson. Este o traumă colectivă.

Alex Rossi, jurnalist Sky News: ''Oamenii au sărbătorit eliberarea, dar bucuria lasă loc realității dure: supraviețuirea într-un oraș unde lipsește totul. Când s-au retras, rușii au distrus cea mai mare parte a infrastructurii din Herson. Iar autoritățile ucrainene spun că oamenii de aici se confruntă cu o catastrofă umanitară''.

În fiecare zi, cozile pentru apă de băut devin și mai lungi, o așteptare chinuitoare, pe un frig pătrunzător. Curentul electric pentru încărcarea telefoanelor mobile sau a lanternelor este furnizat doar cu generatoare.

Adunați în piața centrală, oamenii încearcă să prindă internetul wi-fi, furnizat de sateliții Star Link ai lui Elon Musk.

Lisa a apucat să-și încarce telefonul după trei ore.

Lisa, localnică din Herson: "S-ar putea să nu fi scăpat de bombardamente. Ne-au avertizat că rușii pot bombarda în continuare de acolo de unde s-au retras, de pe malul stâng al Niprului".

"Pe unii i-au torturat groaznic, i-au electrocutat"

Valeri a revenit la închisoarea în care l-au ținut rușii.

Valeri, localnic din Herson: Celulele noastre erau la etajul al doilea. La etajul unu era camera de tortură.

Valeri avea o mică fabrică în Herson și a încercat să se opună când au dat năvală ocupanții. Camerele de supraveghere i-au filmat pe soldații ruși când jefuiau birourile și când au plecat cu mai multe camioane din curte.

S-a întâmplat astă primăvară, la scurt timp după ce rușii au ocupat Hersonul.

Valeri, localnic din Herson: "Și-au făcut nevoile aici. De ce, nu știu... Mi-au făcut praf computerele din birou...".

Pe pereții închisorii unde l-au ținut erau grafitti cu amenințări: "Zelenski, venim!"

Valeri, localnic din Herson: "Pe unii i-au torturat groaznic. I-au electrocutat. Au sufocat oameni ținându-i cu capul în apă. I-au tăiat cu cuțitul... Au făcut lucruri pe care nu-ți poți imagina că le-ar face o ființă umană. Ne rugam ca ucrainenii să revină la Herson cât mai curând posibil...".

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Investigatorii au documentat deja peste 400 de crime de război ale rușilor. Au fost găsite trupuri atât ale civililor, cât și militarilor uciși. În regiunea Herson, armata rusă a lăsat în urmă aceleași atrocități ca și în alte regiuni ale țării noastre unde a putut să pătrundă".

Rușii lansează atac după atac în regiunea Bahmut

Între timp, în est, în regiunea Bahmut, luptele se întețesc cu fiecare zi ce trece.

Soldat ucrainean: "Nu știu câte transportoare blindate și vehicule de luptă ne-au atacat, dar erau multe. Și soldații inamici au fost distruși.

În ultima vreme observăm că îi trimit pe cei mobilizați și totul seamănă cu o invazie zombi. Trimit câte un grup, mor toți aici, ei numesc asta 'cercetare prin luptă'".

Revoltă într-o bază militară de lângă Moscova

Într-o bază militară de lângă Moscova, zeci de bărbați proaspăt mobilizați, supărați că primesc echipamente de proastă calitate, s-au revoltat împotriva ofițerilor.

Rus mobilizat: "O să vin la cartierul general și o să încep să rup oasele tuturor, unul câte unul! La fiecare 15 minute! Până când o să încep să primesc răspunsuri la întrebările mele".

Rus mobilizat: "Scoate-ți mâinile din buzunar! Hai să stăm toți cu mâinile așa, nu? O să te scuip! Te fac praf, îți iau capul! Sunt maestru al sporturilor".

Pe de altă parte, ziarul Komersant a dezvaluit primul ca luni au început, la Ankara, negocieri între Rusia și Statele Unite. Potrivit Casei Albe, discuțiile vizează amenințarea nucleară a Moscovei și un schimb de prizonieri între cele două țări.

Delegația trimisă de Moscova este condusă de șeful Serviciului de Informații Externe Serghei Narîșkin, iar cea americană de seful CIA, William Burns.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vladimir Putin a acordat titluri de
Vladimir Putin a acordat titluri de "Mamă-eroină". Soţia liderului cecen Kadîrov, printre femeile premiate

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acordat, luni, primele sale titluri de "Mamă-eroină", reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau de la zece copii în sus.

Putin vrea să le retragă cetățenia celor care critică războiul. Ar fi vizați ucrainenii din zonele ocupate
Putin vrea să le retragă cetățenia celor care critică războiul. Ar fi vizați ucrainenii din zonele ocupate

Vladimir Putin vrea să le retragă cetățenia dobândită cetățenilor care critică războiul, la doar câteva zile după retragerea umilitoare a trupelor ruse din Herson.

TASS: Putin va organiza o întâlnire operaţională cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, săptămâna viitoare
TASS: Putin va organiza o întâlnire operaţională cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, săptămâna viitoare

Preşedintele rus Vladimir Putin va organiza o întâlnire operaţională cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, săptămâna viitoare, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenţia de presă rusă TASS.

Dughin dezminte că a solicitat ca Vladimir Putin să fie îndepărtat de la putere și ucis după retragerea Rusiei din Herson
Dughin dezminte că a solicitat ca Vladimir Putin să fie îndepărtat de la putere și ucis după retragerea Rusiei din Herson

Ideologul ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, considerat unul dintre cei mai mari susţinători ai ofensivei din Ucraina, a asigurat că îi rămâne loial lui Vladimir Putin, în pofida înfrângerii suferite de Moscova în oraşul ucrainean Herson.

Analist politic rus: Vladimir Putin se confruntă deja cu o lovitură de stat
Analist politic rus: Vladimir Putin se confruntă deja cu o lovitură de stat

O lovitură de stat se desfășoară în Rusia, deoarece oficialii de rang înalt nu execută în mod deliberat ordinele de lui Vladimir Putin, a susținut un respectat analist politic din Moscova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.