O femeie refugiată este blocată la granița dintre Polonia și Belarus. „Va muri în fața copiilor ei dacă nu este ajutată”

refugiata
Getty

O femeie refugiată a rămas blocată la granița dintre Polonia și Belarus și este în pragul morții, potrivit unei organizații umanitare.

Aproximativ 30 de refugiați au rămas blocați într-o tabără improvizată la granița Belarusului cu UE, în mijlocul unei confruntări politico-diplomatice între regimul Lukașenko și europeni.

Criza migranților de la granița dintre Polonia și Belarus devine politică. “Sunt ca niște ostatici torturați. E terifiant”

 

Polonia nu vrea să primească în țară grupul de refugiați, iar paza de frontieră bielorusă le interzice să se întoarcă.

Salvation Foundation, o organizație de sprijin pentru refugiați, a anunțat, miercuri, că o femeie din grupul de migranți se află în pragul morții.

Citește și
migranti granita Polonia Belarus
Criza migranților de la granița dintre Polonia și Belarus devine politică. "Sunt ca niște ostatici torturați. E terifiant"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„O femeie de 52 de ani este pe punctul de a muri în fața copiilor ei. Au nevoie de ajutor, acum!”, a transmis ONG-ul.

Potrivit organizației, 25 de migranți din grup se simt rău, iar 12 dintre ei sunt grav bolnavi.

„Nu au apă de băut și nu au primit nimic de mâncare de ieri”, a mai transmis ONG-ul.

De asemenea, organizația a cerut guvernului polonez să vină în ajutorul migranților. Varșovia a transmis că s-a oferit să acorde ajutor umanitar refugiaților de la graniță, însă regimul de la Minsk nu a acceptat nota diplomatică.

Polonia insistă că migranții, majoritatea afgani, se află pe partea bielorusă a graniței. Premierul polonez spune că empatizează cu migranții, dar că ei sunt un „instrument în mâinile lui Lukașenko” și a spus că Polonia nu va accepta „un astfel de șantaj”.

Comisariatul pentru refugiați al ONU dar și comisariatul pentru drepturile omului de la Consiliul Europei au cerut Poloniei să permită intrarea în țară a refugiaților.

Toți locuitorii unui oraș din Elveția au fost victime ale unui atac cibernetic


„Răspunsul unui stat membru al Consiliului Europei nu poate fi acela de a-i respinge pe acești oameni, de a nu le acorda dreptul la proceduri de azil sau de a-i ține blocați într-o astfel de situație”, a spus comisarul Dunja Mijatovici.

Mii de refugiați, majoritatea veniți din Orientul Mijlociu, au ajuns la granița UE cu Belarus în ultimele luni, ceea ce Uniunea Europeană consideră o formă de represalii a regimului Lukașenko la sancţiunile tot mai severe impuse de UE împotriva sa.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un parlamentar a fugit de grăniceri de trei ori, încercând să ducă alimente migranților de la granița Poloniei cu Belarus
Un parlamentar a fugit de grăniceri de trei ori, încercând să ducă alimente migranților de la granița Poloniei cu Belarus

Un parlamentar polonez a fost actorul principal într-o scenă ilară, la granița dintre Polonia și Belarus.

Criza migranților de la granița dintre Polonia și Belarus devine politică.
Criza migranților de la granița dintre Polonia și Belarus devine politică. "Sunt ca niște ostatici torturați. E terifiant"

Zecile de migranți blocați la granița polono-bielorusă au declanșat o criză politică în Polonia, care se pare că ar fi în favoarea Partidului naţionalist-conservator "Dreptate şi Justiţie" (PiS).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă