O femeie din Suedia a fost arestată sub suspiciunea că şi-a ţinut fiul închis în casă aproape 30 de ani

politia suedeza
Getty

Autorităţile suedeze au anunţat marţi arestarea unei femei septuagenare, suspectată că şi-a ţinut fiul închis în casă timp de 28 de ani, relatează AFP, citat de Agerpres.

Acesta a fost descoperit, potrivit presei suedeze, într-un apartament situat la periferia Stockholm cu plăgi infectate, subnutrit şi cu dantura afectată.

"Mama este suspectată de privare de libertate şi de vătămare corporală", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ola Osterling.

Fiul, în vârstă de 41 de ani "a stat închis foarte mult timp" în apartamentul familiei, situat în Haninge, o suburbie a capitalei Stockholm, a precizat el.

Potrivit publicaţiilor Expressen şi Aftonbladet, femeia l-a ţinut închis timp de 28 de ani după ce l-a retras de la şcoală când avea 12 ani.

Citește și
Coronavirus România, bilanț 1 decembrie
Coronavirus România, bilanț 1 decembrie. 4.272 de cazuri noi și 199 de decese în ultimele 24h
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Alerta a fost dată de o persoană din familie, după ce l-a văzut pe fiu", a confirmat procuratura într-un comunicat.

Potrivit presei suedeze, bărbatul avea răni infectate la picioare, abia putea merge sau vorbi şi nu mai avea dinţi.

Poliţia nu a confirmat aceste detalii, însă a precizat că fiul femeii a fost spitalizat.

"Erau urină, murdărie şi praf. Mirosea a stricat (...) Nimeni nu mai făcuse curăţenie de ani de zile", potrivit persoanei care a făcut descoperirea, citată anonim de Expressen.

"Sunt şocată, am inima frântă, dar în acelaşi timp mă simt uşurată. Aştept această zi de 20 de ani pentru că mi-am dat seama că ea îi controlează în totalitate viaţa, însă nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva", a spus ea.

"Sunt recunoscătoare că a primit ajutor şi că va supravieţui", a afirmat ea despre fiul femeii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Kim Jong-un și familia lui s-ar fi vaccinat anti-COVID cu un ser experimental chinezesc
Kim Jong-un și familia lui s-ar fi vaccinat anti-COVID cu un ser experimental chinezesc

China ar fi pus la dispoziţia liderului nord-coreean Kim Jong-un şi a familiei acestuia un vaccin experimental anti-coronavirus, a afirmat marţi un analist american, care citează două surse din serviciile de informaţii nipone.

Coronavirus România, bilanț 1 decembrie. 4.272 de cazuri noi și 199 de decese în ultimele 24h
Coronavirus România, bilanț 1 decembrie. 4.272 de cazuri noi și 199 de decese în ultimele 24h

Coronavirus România, bilanț 1 decembrie. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Metoda inedită prin care patronul unui bar din Anglia și-a salvat afacerea de la faliment
Metoda inedită prin care patronul unui bar din Anglia și-a salvat afacerea de la faliment

Pandemia de coronavirus i-a determinat pe patronii de restaurante să ia măsuri disperate pentru a-și salva afacerea. Este și cazul unui bărbat din Marea Britanie, care vrea să-și transforme barul în lăcaș de cult, scrie Thescottishsun.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.