Noua tulpină a SARS-CoV-2 din UK provoacă panică în Europa. Țările care iau în calcul noi restricții

×
Codul embed a fost copiat

Spania, Elveția, Suedia, Olanda, Franța și Finlanda completează lista țărilor europene în care a fost confirmată noua tulpină a virusului SARS-CoV-2.

Peste cincizeci de state au restricționat călătoriile din Regatul Unit, acolo unde a fost identificată inițial mutația virusului. Însă, deocamdată cel puțin, nu sunt dovezi că noua tulpină provoacă forme mai severe ale bolii, spun experţii englezi.

În acest moment, autorităţile din Franţa iau în calcul o a treia carantină la nivel naţional. Iar în Austria, mai multe stațiuni de schi şi-au înăsprit măsurile de siguranţă după un val de vizitatori.

Deşi Austria a intrat sâmbătă pentru a treia oară carantină naţională, mişcarea în aer liber este permisă. Schiorii austrieci se pot bucura de sportul lor favorit, dar trebuie să ţină cont de numeroase restricţii.

Cei care ajung pe pârtie trebuie să poarte măşti cu un grad ridicat de protecţie cât timp stau la coadă sau se află în telegondole. Distracţia durează numai o zi, întrucât hotelurile sunt închise şi doar restaurantele stradale pot comercializa mâncare, dar numai la pachet.

Citește și
miros
Un nou simptom neobișnuit, asociat infectării cu noul coronavirus, a fost descoperit: „Nu l-am mai întâlnit până acum”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cu toate acestea, în weekend, amatorii de schi au venit în număr mare pe pârtii, aşa că autorităţile au întărit măsurile de siguranţă: au extins spaţiul pentru stat la coadă şi au adus personal suplimentar care să asigure ordinea.

În mare parte, turiştii sunt localnici, întrucât cei veniţi de peste graniţe au obligaţia să se izoleze 10 zile.

Pe de altă parte, au fugit din izolare peste 200 de turişti britanici dintre cei 420 cazaţi în staţiunea elveţiană de schi Verbier. Dispariția lor a fost descoperită de personalul hotelurilor.

În Marea Britanie au fost raportate luni aproape 41.400 de infectări şi 360 decese, un record de la începutul pandemiei în această ţară. Autoritățile dau vina pe o nouă variantă a coronavirusului pentru creșterea ratei de infectare în special în Londra și în sudul Angliei. În plus, spitalele din Scoţia şi Ţara Galilor sunt la un pas de a fi copleşite de numărul mare de pacienţi COVID.

Germania a intrat într-un lockdown strict la începutul lunii, cu restricții - doar puțin atenuate de Crăciun, dar nu și de Anul nou.

În ultimele șapte zile, autoritățile franceze au raportat în medie 12.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19, departe de obiectivul de 5.000 stabilit de guvern. Dacă acesta nu va fi atins în curând, ministrul Sănătății ia în calcul o a treia carantină naţională.

În schimb, în Polonia s-au înăsprit măsurile pentru a preveni un nou val al pandemiei. Centrele comerciale, pârtiile de schi, restaurantele și hotelurile au fost închise.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un medic pneumolog explică problemele respiratorii ale unui pacient vindecat de COVID-19
Un medic pneumolog explică problemele respiratorii ale unui pacient vindecat de COVID-19

Pacienții vindecați de COVID-19 nu sunt complet feriți de problemele respiratorii pe care virusul le poate crea în organism, iar analiza recuperării pacienților după ce au trecut prin infecția provocată de noul coronavirus este una importantă.

Un nou simptom neobișnuit, asociat infectării cu noul coronavirus, a fost descoperit: „Nu l-am mai întâlnit până acum”
Un nou simptom neobișnuit, asociat infectării cu noul coronavirus, a fost descoperit: „Nu l-am mai întâlnit până acum”

Persoanele care suferă de „COVID lung” experimentează un miros neplăcut.

Doi profesori pensionari din Râmnicu Sărat, soţ şi soţie, au murit în urma infecţiei cu noul coronavirus
Doi profesori pensionari din Râmnicu Sărat, soţ şi soţie, au murit în urma infecţiei cu noul coronavirus

Doi profesori din Râmnicu Sărat, soţ şi soţie, care ieşiseră la pensie, au murit din cauza infecţiei cu noul coronavirus, la distanţă de mai puţin de două săptămâni unul faţă de celălalt.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.