Nou val de îmbolnăviri cu Covid-19 în SUA. Medicii prescriu tot mai mult pastila Paxlovid

coronavirus
Shutterstock

Statele Unite se confruntă cu un nou val de îmbolnăviri cu Covid-19, astfel că medicii prescriu tot mai frecvent pastila Paxlovid, dezvoltată de grupul farmaceutic Pfizer.

Pastila anti-COVID-19 „face diferenţa”, permiţând limitarea numărului de spitalizări şi de decese, a declarat miercuri un înalt oficial de la Casa Albă, citat de AFP.

După începuturi ezitante din cauza unui acces dificil pentru pacienţi, acest medicament, administrat pe cale orală timp de cinci zile şi cât mai rapid posibil după apariţia simptomelor, a fost de patru ori mai utilizat luna trecută în raport cu perioada similară precedentă, a declarat medicul Ashish Jha, noul coordonator al grupului de lucru de la Casa Albă privind combaterea crizei sanitare COVID-19.

„20.000 de cutii de Paxlovid sunt prescrise în fiecare zi,” a spus acesta într-o conferinţă de presă.

Oficial american: Pastilei Paxlovid i se datorează numărul scăzut de decese

„Cred că acesta este unul dintre motivele importante pentru care, în pofida creşterii puternice a numărului de infectări, nu am asistat la o creştere comparabilă a deceselor. Am constatat o creştere a spitalizărilor, dar nu la nivelul aşteptat în acest stadiu,” a adăugat oficialul american.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Statele Unite înregistrează în prezent aproximativ 95.000 de cazuri noi de Covid-19 în fiecare zi - un număr subestimat din cauza extinderii testelor rapide la domiciliu, ale căror rezultate nu sunt întotdeauna comunicate autorităţilor.

Medicamentul Paxlovid este administrat pe cale orală timp de cinci zile și cât mai rapid posibil după ce apar simptomele. Pastila a fost de patru ori mai utilizată în aprilie comparativ cu martie, conform medicului Ashish Jha, noul coordonator al grupului de lucru de la Casa Albă privind combaterea pandemiei Covid-19.

„Cred că Paxlovid face o diferenţă enormă,” a spus Jha, potrivit căruia criteriile de eligibilitate privind primirea acestui medicament sunt „foarte largi”, întrucât există multe persoane cu risc de a dezvolta forme grave de Covid-19.

Cum acționează pastila de la Pfizer în organism

Tratamentul antiviral acţionează prin diminuarea capacităţii virusului SARS-CoV-2 de a se multiplica în organism, frânând astfel dezvoltarea bolii Covid-19.

Anumiţi pacienţi au observat că se îmbolnăvesc din nou după cinci zile de tratament, redevenind pozitivi la testele de depistare a noului coronavirus.

Însă este dificil de estimat frecvenţa acestor cazuri, iar persoanele menţionate nu dezvoltă forme grave ale bolii, a spus Jha.

Studii clinice sunt avute în vedere pentru a testa dacă un tratament mai îndelungat este necesar, a precizat medicul Anthony Fauci, consilier la Casa Albă.

Casa Albă dorește ca SUA să cumpere mai multe vaccinuri actualizate 

Casa Albă şi-a reînnoit totodată apelul pe care l-a lansat deja pentru ca senatorii şi deputaţii din Congres să voteze pentru adoptarea unei finanţări suplimentare de 22,5 miliarde de dolari.

Aceste fonduri ar trebui să permită în special cumpărarea de doze de vaccinuri cu formulă potenţial actualizată, pentru a lupta mai eficient împotriva variantelor virale aflate în circulaţie.

Grupurile farmaceutice lucrează în prezent la această posibilitate, iar experţii Agenţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) urmează să se reunească în luna iunie pentru a discuta acest subiect.

„Fără fondurile adiţionale ale Congresului, nu vom putea să cumpărăm suficiente vaccinuri pentru toţi americanii care doresc un astfel de ser, odată ce noile generaţii de vaccinuri vor fi lansate la toamnă sau la iarnă. Ar fi îngrozitor. Am asista la multe decese inutile,” a spus Jha.

Acesta a adăugat că alte ţări poartă deja discuţii cu companiile farmaceutice pentru a plasa astfel de comenzi, ceea ce Statele Unite nu pot să facă din cauza lipsei de fonduri guvernamentale.

CITEȘTE ȘI: Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării

Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia
Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia

Preşedintele Emmanuel Macron a acuzat extrema dreaptă franceză că menţine o "ambiguitate faţă de Rusia" şi a criticat dorinţa acesteia de a "părăsi NATO".

Tăiței coreeni care se vând și în România, retrași de la vânzare în Danemarca. Sunt atât de iuți, încât provoacă otrăvire
Tăiței coreeni care se vând și în România, retrași de la vânzare în Danemarca. Sunt atât de iuți, încât provoacă otrăvire

Autoritățile din Danemarca au retras din magazine trei sortimente de tăiței instant sud-coreeni pentru că sunt prea picanți. Oficialii au descoperit că tăițeii, care se vând și în România, au niveluri de capsaicină periculoase pentru om.

 

„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca
„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca

O furtună care a durat puțin peste o oră a provocat inundații de amploare pe aeroportul din Palma de Mallorca. Pistele au fost acoperite cu apă, așa că avioanele au abandonat aterizarea în ultimul moment.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.