NATO pune Rusia pe jar. Un "spaţiu Schengen" militar ar putea fi creat în Europa. Kremlinul a luat atitudine

nato
Profimedia

Kremlinul spune că dorinţa NATO de a dispune de un analog militar al spaţiului Schengen în Europa, unde forţele armate ale alianţei să se poată deplasa liber pentru a contracara Rusia, creează tensiuni sporite şi constituie un motiv de îngrijorare.

Într-un interviu publicat joi de agenţie, general-locotenentul Alexander Sollfrank, şeful comandamentului logistic al NATO (JSEC) a afirmat că i-ar plăcea o astfel de zonă. El a declarat că mişcările de trupe în Europa sunt îngreunate de birocraţie, care poate provoca întârzieri importante în caz de conflict cu Rusia, relatează Reuters, citată de Agerpres.

NATO sprijină activ Ucraina în războiul cu Rusia, iar Kievul speră să se alăture în cele din urmă alianţei. Însă NATO nu este în război cu Rusia - o situaţie pe care preşedintele american Joe Biden şi alţi lideri occidentali au declarat că doresc să o evite, având în vedere arsenalul nuclear imens al Moscovei.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a avertizat că Rusia va reacţiona dacă propunerea unui "Schengen militar" devine realitate. "Alianţa a considerat întotdeauna ţara noastră un aşa-numit inamic teoretic.Acum consideră deschis că ţara noastră este un adversar evident. Aceasta nu este altceva decât o alimentare a tensiunilor în Europa, care are consecinţe", a susţinut el în faţa presei.

Kremlin: „NATO se deplasează către noi”

Potrivit oficialului de la Kremlin, discuţiile despre construcţia unui "Schengen militar" dovedesc încă o dată că Europa nu doreşte să audă preocupările legitime ale Moscovei şi este gata să îşi dezvolte propria securitate pe seama Rusiei.

Citește și
vladimir putin
NATO avertizează cu privire la un amestec al Rusiei în Bosnia. Zelenski spune că Putin vrea să creeze noi crize
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"NATO este cea care îşi mută continuu infrastructura militară către graniţele noastre. Noi nu ne deplasăm către infrastructura NATO. NATO se deplasează către noi. Iar asta nu poate decât să provoace îngrijorare şi nu poate decât să ducă la măsuri de retorsiune pentru asigurarea securităţii noastre", a afirmat purtătorul de cuvânt.

După sfârşitul războiului rece şi prăbuşirea Uniunii Sovietice, NATO s-a extins cu circa 1.000 de kilometri spre est, primind ţări foste membre ale Pactului de la Varşovia, iar lungimea flancului de est al alianţei a crescut la aproximativ 4000 de km, menţionează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
NATO intenționează să crească permanent trupele din Kosovo. „Pentru a ne asigura că lucrurile nu scapă de sub control”
NATO intenționează să crească permanent trupele din Kosovo. „Pentru a ne asigura că lucrurile nu scapă de sub control”

NATO analizează o creştere pe baze permanente a numărului de trupe în Balcanii de Vest pentru a menţine tensiunile sub control, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de Reuters, potrivit News.ro.

 

NATO avertizează cu privire la un amestec al Rusiei în Bosnia. Zelenski spune că Putin vrea să creeze noi crize
NATO avertizează cu privire la un amestec al Rusiei în Bosnia. Zelenski spune că Putin vrea să creeze noi crize

O ”retorică secesionistă” în entitatea sârbă Republica Srpska şi amestecul ”răuvoitor” al Rusiei în Bosnia-Herţegovina îngrijorează NATO, declară luni secretarul general Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Sarajevo.

Premierul eston Kaja Kallas anunţă că vrea să preia conducerea NATO
Premierul eston Kaja Kallas anunţă că vrea să preia conducerea NATO

Premierul eston Kaja Kallas anunţă că vrea să preia conducerea NATO, în contextul Războiului din Ucraina şi unor ameninţări emergente ca China, scrie site-ul Politico.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.