Motivul pentru care unui miliardar i s-a interzis accesul în Bulgaria timp de 10 ani

Konstantin Malofeev
Ţargrad TV

Bulgaria a interzis intrarea pe teritoriul său a unui om de afaceri rus, Konstantin Malofeev, considerat un apropiat al Kremlinului, pe care-l suspectează că este implicat într-un lobby în favoarea Moscovei.

Lui Konstantin Malofeev, în vârstă de 45 de ani, i s-a interzis intrarea în Bulgaria pe o perioadă de zece ani, a anunţat miercuri şeful parchetului bulgar Sotir Ţaţarov.

Autorităţile bulgare îl suspectează pe acest miliardar, care a făcut avere în telecomunicaţii, că a acţionat în vederea unei încercări de a apropia Sofia şi Rusia, în detrimentul Uniunii Europene (UE).

Un fost deputat bulgar din Partidul Socialist (PSB) ar fi fost intermediarul în Bulgaria al acestui demers de lobby prorus.

Acest fost deputat, Nikola Malinov, a fost inculpat marţi de spionaj de către justiţia bulgară.

Citește și
Giurgiu Ruse
Inspectorul Pro, în vizită timp de o zi la Giurgiu și în Ruse. De ce turiștii preferă să meargă în Bulgaria
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Parchetul îl suspectează că a acţionat timp de mai mulţi ani în vederea unei consolidări a influenţei Rusiei în această ţară din Balcani, cu complicitatea unui fost spion rus, Leonid Reşetnikov, adjunctul lui Konstantin Malofeev în cadrul unei organizaţii intitulate ”Vulturul cu două capete”.

Potrivit procurorului, Nikolai Malinov a încercat să faciliteze achiziţionarea de către Konstantin Malofeev a unor publicaţii, unei instalaţii de producţie de armament şi a diverse întreprinderi.

Deputatul bulgar a negat, într-un interviu acordat televiziunii publice, că a primit vreun ban de la organizaţii apropiate Kremlinului, subliniind că simpatia sa prorusă şi relaţile sale cu personalităţi din această ţară, precum Leonid Reşetnikov şi Konstantin Malofeev sunt de notorietate publică.

În 2014, oligarhul rus, prezentat ca un apropiat al Kremlinului într-o notă recentă a cercului de reflecţie Carnegie Council, a fost introdus pe o listă de sancţiuni europene, Bruxellesul considerându-l ”trezorierul” separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

Într-un interviu acordat în 2016 unui săptămânal austriac, el declara că UE are să se ”disloce ca Uniunea Sovietică” şi că întreţinea ”cele mai bune relaţii pisibile” cu partidul de extremă dreapta austriac FPÖ.

În 2014, un cadru FPÖ, în prezent retras din partid, a participat împreună cu Konstantin Malofeev la o adunare la Moscova în favoarea promovării valorilor familiale tradiţionale. În acelaşi an, Konstantin Malofeev a orchestrat, în capitala austraică, o întâlnire între mai mulţi aleşi din extrema dreaptă europeană, între care şi un reprezentant al Frontului Naţional (FN) francez şi personalităţi ruse.

Malofeev

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Românul erou în Bulgaria, în concediu. A salvat doi tineri din apele mării
Românul erou în Bulgaria, în concediu. A salvat doi tineri din apele mării

Un scafandru pompier la ISU-BIF a salvat doi tineri români de la înec în timp ce se afla în vacanță în Bulgaria, relatează MAI pe contul oficial de Facebook.

Inspectorul Pro, în vizită timp de o zi la Giurgiu și în Ruse. De ce turiștii preferă să meargă în Bulgaria
Inspectorul Pro, în vizită timp de o zi la Giurgiu și în Ruse. De ce turiștii preferă să meargă în Bulgaria

Ne aglomerăm cu miile pe Valea Prahovei și pe litoral, când la doar 60 de kilometri de Bucureșți, Dunărea se dă în spectacol și ne răsfață cu un peisaj incredibil.

Insulă grecească, pârjolită de incendii. Bulgarii au închis o autostradă spre Grecia
Insulă grecească, pârjolită de incendii. Bulgarii au închis o autostradă spre Grecia

Focul pârjolește insula Evia, pentru a doua oară, în această vară. Pompierii nu reușesc să oprească extinderea flăcărilor, aşa că au evacuat 4 sate și o mănăstire.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.