Miracole în Turcia: Trei tineri salvați de sub dărâmături după 11 zile. Primul lucru pe care l-a spus unul dintre ei

×
Codul embed a fost copiat

Trei persoane, între care un adolescent de 14 ani, au fost salvate de sub dărâmături în oraşul Antakya, în sudul Turciei, la peste 260 de ore după cutremurul care a devastat regiunea, au informat vineri autorităţile turce şi mass-media, relatează AFP.

Mustafa, în vârstă de 33 de ani, şi Mehmet, în vârstă de 26 de ani, au fost salvaţi "la 261 de ore" după cutremur, a anunţat ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, pe Twitter.

Canalul de televiziune CNN Türk a precizat că este vorba despre Mustafa Avci şi, respectiv, Mehmet Ali Sakiroglu.

Cu puţin timp înainte, la "260 de ore" după seism, un băiat de 14 ani a fost scos şi el de sub ruinele blocului său din centrul Antakya, "după eforturi intense", a declarat ministrul turc.

Ministrul Fahrettin Koca a afirmat că adolescentul pe nume Osman a suferit "o intervenţie" într-un spital din provincie, fără să precizeze gravitatea stării acestuia, însă băiatul apare conştient într-o fotografie.

Citește și
Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții
Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Potrivit agenţiei de presa DHA, cei doi bărbaţi, Mehmet şi Mustafa, se aflau sub dărâmăturile aceleiaşi clădiri, în centrul Antakya, când au fost descoperiţi de serviciile de urgenţă.

Peste 41.000 de oameni au murit după cutremurele din Turcia și Siria

Ministrul a afirmat că cei doi au fost transportaţi imediat la spital.

"Fratele nostru Mustafa şi-a amintit numărul de telefon al unei rude pe care a putut să o contacteze", a spus ministrul care a prezentat şi o scurtă înregistrare video.

În înregistrare tânărul poate fi auzit întrebând: "Mama e bine?", şi zâmbeşte larg când interlocutorul său, în lacrimi, îi răspunde: "Toată lumea este bine!".

Peste 41.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului cu magnitudinea 7,8 care a lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie la ora 04:00 (01:00 GMT), potrivit ultimului bilanţ oficial.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul tragediei depășește 41.000 de decese
Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul tragediei depășește 41.000 de decese

La zece zile de la cutremurul din Turcia și Siria e din ce în ce mai greu să găsești supraviețuitori. Bilanțul deceselor a depășit 41.000.  

Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții
Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții

După zece zile de eforturi pentru salvarea celor prinși sub tone de moloz, în Turcia devastată de cutremur, primii salvatori români au revenit în țară.

O mamă a fost îngropată de cutremur cu cele trei fiice, iar una a murit. Bilanțul deceselor a depășit 41.000 în Turcia
O mamă a fost îngropată de cutremur cu cele trei fiice, iar una a murit. Bilanțul deceselor a depășit 41.000 în Turcia

Peste 41.000 de morți și 26 de milioane de sinistrați. Așa arată astăzi bilanțul încă provizoriu al seismelor care au zguduit Turcia și Siria cu zece zile în urmă.

Experții INFP, despre seismele din Turcia și cutremurele din România: „Nu a putut fi stabilită o legătură directă”
Experții INFP, despre seismele din Turcia și cutremurele din România: „Nu a putut fi stabilită o legătură directă”

În ciuda ultimelor două cutremure din Oltenia, specialiștii de la Institutul pentru Fizica Pământului spun că acestea nu au legătură cu seismul devastator din Turcia.  

Cutremure în Turcia și Siria: Continuă salvările miraculoase chiar și după mai bine de 200 de ore | GALERIE FOTO
Cutremure în Turcia și Siria: Continuă salvările miraculoase chiar și după mai bine de 200 de ore | GALERIE FOTO

Numărul morților după cutremurele uriașe de la începutul săptămânii trecute a depășit 41.000 în Turcia și Siria.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă