Ministrul german al Sănătăţii a confirmat sosirea ''valului de vară'' COVID-19

coronavirus
Getty

După ce marţi a spus că un nou val de infectări cu noul coronavirus ''este de aşteptat'', ministrul Sănătăţii din Germania, Karl Lauterbach, a recunoscut miercuri că acest val a devenit o ''realitate'', informează DPA, scrie Agerpres. 

Rata de incidenţă la şapte zile a crescut brusc în ultima săptămână în Germania, iar miercuri a ajuns la 472,4, potrivit autorităţilor naţionale din domeniul sanitar - în comparaţie cu 447,3, înregistrată marţi şi 238,1, săptămâna trecută.

''Anticipatul val de vară a devenit, din păcate, o realitate'', a declarat Lauterbach pentru cotidianul Rheinische Post. ''Acest lucru înseamnă totodată că este puţin probabil să existe o diminuare în săptămânile care vor urma''.

Vârstnicilor şi celor cu afecţiuni preexistente ar trebui să li se administreze ''urgent'' o altă doză de vaccin, a spus el.

Răspândirea subvariantei Omicron BA.5, extrem de infecţioasă, este considerată în parte responsabilă pentru creşterea ratei de infectare.

Citește și
omicron
Specialiști: BA.5, cea mai nouă variantă de Omicron, se va răspândi foarte repede
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În acest stadiu al pandemiei, rata de incidenţă nu este considerată însă ca reflectând întru totul realitatea. În ultima vreme, experţii au estimat un număr ridicat de cazuri neînregistrate în mod oficial în principal pentru că evoluţia bolii poate fi uşoară şi nu toate persoanele infectate efectuează un test PCR recunoscut oficial.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Pandemia Covid-19 înregistrează o intensificare în lume. Epidemiolog: „Este departe de a se fi terminat”
Pandemia Covid-19 înregistrează o intensificare în lume. Epidemiolog: „Este departe de a se fi terminat”

Pandemia Covid-19 înregistrează o intensificare la începutul acestei veri, iar potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Americi se înregistrează o creştere cu 13% a îmbolnăvirilor.

Specialiști: BA.5, cea mai nouă variantă de Omicron, se va răspândi foarte repede
Specialiști: BA.5, cea mai nouă variantă de Omicron, se va răspândi foarte repede

Există o nouă subvariantă omicron care începe să preia controlul: BA.5. Oamenii de știință se așteaptă ca aceasta să fie în curând responsabilă pentru majoritatea infecțiilor cu COVID-19.

Două milioane de britanici suferă de Covid de lungă durată. Unii ar avea virusul de doi ani
Două milioane de britanici suferă de Covid de lungă durată. Unii ar avea virusul de doi ani

Marea Britanie estimează că două milioane de locuitori suferă de Covid de lungă durată.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.