Ministrul de Interne austriac anunță că se opune extinderii Schengen: „Nu suntem deschişi pentru extinderea sistemului”

×
Codul embed a fost copiat

Gerhard Karner, ministrul de Interne austriac, a declarat miercuri, după întâlnirea cu ministrul de interne român, Cătălin Predoiu, că poziţia ţării este că nu sunt deschişi pentru extinderea sistemului Schengen.

”Cu zece zile în urmă, când am avut tot aici o conferinţă de presă, poziţia noastră este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu suntem deschişi pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontieră între Germania şi Austria, între Austria şi Ungaria, Austria şi Slovenia. În Germania s-a discutat despre control de frontieră şs frontiera cu Polonia. E un semnal clar că sistemul ca întreg nu funcţionează şi de aceea nu consider că o extindere este oportună la momentul actual”, a spus ministrul de Interne din Austria.

El a mai menţionat în ceea ce priveşte returnările, sistemul Dublin are deficitele lui.

”Şi aici trebuie aduse îmbunătăţiri cadrului legal, am discutat cu domnul ministru şi acest aspect şi vrem să abordăm aceste probleme dintr-o perspectivă europeană”, a spus ministrul austriac.

Predoiu, după întâlnirea cu omologul austriac: Obiectivul meu a fost să construim azi un început de colaborare

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu omologul austriac, Gerhard Karner, că obiectivul său a fost să construiască azi un început de colaborare, să întoarcă pagina în subiectul Schengen.

”Am vrut să mă asigur dacă există reproşuri sau există slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele”, a mai spus ministrul Predoiu, el arătând că ”a fost foarte fericit să constate că şi Austria vede aceste progrese şi România, pe toate programele pe care le are, performează”.

”Discuţiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu şi pe parcurs am văzut că şi al domnului ministru a fost să construim azi un început de colaborare, să întoarcem pagina în subiectul Schengen, să construim acea încredere care să ne ducă pe cel mai drum scurt către obiective comune, ale Austriei şi ale României, inclusiv Schengen”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

El a continuat:Nu am venit aici şi nu am creat discuţii în paradigma ministrului care vine şi cere şi a altuia care refuză. Nu asta e gândirea mea şi nu ăsta e modul de lucru corect. Dovadă e rezultatul din decembrie 2022. Modul corect de lucru, cred eu, este de a identifica problemele fiecărei părţi, pentru a construi soluţii. Am vrut să mă asigur dacă există reproşuri sau există slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele”.

Ministrul de Interne a precizat că ”a fost foarte fericit să constate că şi Austria vede aceste progrese şi România, pe toate programele pe care le are, performează”.
 

Karner se lăuda acum o lună cu lupta pe care o duce împotriva imigraţiei clandestine

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, s-a lăudat într-o conferinţă de presă, în luna iulie, cu un bilanţ pozitiv al luptei sale împotriva imigraţiei clandestine, arătând că au fost mai puţine cereri de azil în ultima perioadă.

Cu toate acestea, el a spus că "nu este un motiv de sărbătoare" şi va continua să se opună aderării României şi Bulgariei la Schengen, relatează presa austriacă.

"În prima jumătate a anului, mai mulţi solicitanţi de azil au părăsit Austria decât au fost depuse noi cereri de azil", a anunţat Gerhard Karner într-o conferinţă de presă susţinută luni.

Aproape 5.900 de expulzări voluntare şi forţate au avut loc în Austria în prima jumătate a anului, ceea ce înseamnă o creştere de 20 de procente în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivt News.ro.

"Acesta este un bilanţ pozitiv, dar nu un motiv de sărbătoare, ci un mandat pentru a continua să lucrăm din greu în această direcţie", a declarat ministrul de interne, citat de televiziunea publică ORF. El a reamintit că în urmă cu un an sistemul austriac de azil era "masiv împovărat".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.