Ministrul apărării de la Kiev: România a primit comenzi pentru furnizare de armament în Ucraina

Oleksii Reznikov

Ministrul apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a declarat marţi într-un interviu pentru televiziunea naţională că partenerii occidentali lucrează pentru aprovizionarea cu armament a ţării sale.

Acesta a precizat că deja au fost încheiate pentru 2023 numeroase contracte pentru furnizarea de arme şi muniţii, nominalizând între ţările care au primit astfel de comenzi şi România, relatează presa ucraineană.

Pentru anul viitor, au fost semnate deja multe contracte pentru furnizarea armelor şi muniţiilor necesare Ucrainei, iar ajutorul va fi primit pe tot parcursul anului, a declarat Oleksii Reznikov. Potrivit ministrului, comenzile au fost deja plasate, iar respectivii fabricanţi lucrează pentru a aproviziona Ucraina.
"Complexul militar-industrial american funcţionează deja. Unul dintre subiectele-cheie ale fiecărei reuniuni în format Ramstein (reuniuni la nivelul miniştrilor apărării din ţările care sprijină Ucraina - n.r.) este obligatoriu lansarea unor comenzi de producţie către ţările care sprijină astăzi Ucraina în acest război. Până în prezent, au fost deja plasate comenzi, şi nu numai în SUA, ci şi în Germania, Franţa, Slovacia, Cehia, România şi alte ţări", a declarat Oleksii Reznikov, citat de agenţia Interfax-Ucraina, conform News.ro.

"Şi o să vă spun sincer, fără să dezvălui mari secrete, pentru anul viitor avem deja o mulţime de contracte pentru a ne fi furnizate atât armele, cât şi muniţia necesară pentru acestea. Iar contracte similare, ştiu deja cu siguranţă, sunt informat de miniştrii apărării sau secretarii apărării din diferite ţări că şi ei au semnat deja contracte", a mai declarat Reznikov.
Ministrul a spus că Ucraina va primi armament şi asistenţă militară pe tot parcursul anului viitor. "Şi vreau să subliniez acest lucru: pe tot parcursul anului. Asta în mod sistematic, lunar, pentru a asigura stabilitatea rezistenţei noastre, stabilitatea capacităţii noastre de a învinge. Acesta este un aspect foarte important", a punctat Reznikov.

Oficialul a menţionat că prioritatea partenerilor occidentali este apărarea antirachetă şi antiaeriană a Ucrainei - prin frunizarea mai multor sisteme Iris-T, NASAMS, Crotale etc. - apoi vehiculele blindate, artileria şi muniţia pentru acestea.
În opinia ministrului ucrainean, întărirea armatei ucrainene cu avioane occidentale F-16, F-15 sau, poate, Gripen (avioane suedeze - n.r.) este doar o chestiune de timp. "Acestea sunt sisteme complexe care necesită întreţinere, instruire şi asistenţă. Prin urmare, partenerii noştri îşi consolidează capacitatea de a ne sprijini sistematic din punct de vedere tehnic şi logistic", a precizat el.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Atunci când comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, a vorbit despre un necesar de 300 de tancuri, 600-700 de vehicule de luptă pentru infanterie, 500 de obuziere a avut în vedere nevoile unei operaţiuni specifice, dar pentru victoria finală şi recuperarea completă a teritoriilor ucrainene sunt necesare mai multe echipamente şi arme, a ţinut să precizeze Oleksii Reznikov.

"Aş vrea să clarific afirmaţiile generalului Zalujni (făcute într-un interviu pentru "The Economist" - n.r.), pentru că nu toată lumea a citit corect. El a spus că ar putea câştiga acest război în ansamblu, dar separat a precizat care sunt acele necesităţi pentru o operaţiune specifică. Prin urmare, da, pentru o operaţiune specifică aceste cifre sunt realiste", a declarat Reznikov la televiziunea naţională. "Dar pentru o victorie completă, pentru o eliberare completă a teritoriilor ucrainene aşa cum erau ele în 1991, inclusiv Crimeea, Doneţk şi Luhansk, desigur, sunt necesare mai multe echipamente şi arme, despre care îi informăm pe partenerii noştri", a subliniat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.