Ministerul de Externe din Austria, vizat de un „atac cibernetic grav”

atac cibernetic
iStock

Sistemele informatice ale Ministerului de Externe din Austria au fost ţinta unui „atac cibernetic grav”, au anunțat reprezentanții ministerelor de Externe și de Interne într-un comunicat, relatează AFP.

„Din cauza gravităţii şi naturii atacului, nu poate fi exclus că este vorba despre un atac ţintit din partea unui actor statal”, a adăugat comunicatul precizând că, în jurul orelor 23.00 (22.00 GMT), atacul era în curs.

”În trecut, unele ţări europene au fost ţinta unor atacuri similare”, potrivit sursei.

În faţa operaţiunii „reperate foarte rapid”, au fost „luate imediat măsuri” şi a fost înfiinţat un comitet de coordonare, au indicat cele două ministere fără mai multe detalii.

Fie că este vorba despre sustragerea de date personale, "ransomware" (formă de extorsiune digitală de fonduri) sau ingerinţe din partea unui stat străin, fenomenul atacurilor cibernetice a devenit masiv şi cu forme variabile în ultimii ani în lumea economică, politică sau împotriva persoanelor particulare.

Citește și
protest
Protest masiv organizat în Austria, pentru salvarea pădurilor din România. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a fost prins un tânăr cu pașaport românesc care plănuia atentate teroriste de Crăciun
Cum a fost prins un tânăr cu pașaport românesc care plănuia atentate teroriste de Crăciun

Autorităţile austriece au dejucat o serie de atentate puse la cale de un bărbat de 24 de ani, aflat în închisoare, pentru care se pregătise un pașaport românesc fals, informează presa locală.

Protest masiv organizat în Austria, pentru salvarea pădurilor din România. VIDEO
Protest masiv organizat în Austria, pentru salvarea pădurilor din România. VIDEO

Mii de oameni au participat la un protest pe străzile din Viena, Austria, pentru salvarea pădurilor din România.

Cum a reușit un bărbat să fure 20 de tone de ciocolată dintr-o fabrică din Austria
Cum a reușit un bărbat să fure 20 de tone de ciocolată dintr-o fabrică din Austria

Anchetatorii austrieci sunt în căutarea unui individ care a reuşit să păcălească o fabrică să-i predea un camion cu o încărcătură de 20 de tone de ciocolată, a anunţat joi poliţia, potrivit dpa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.