Miliardarul Mike Bloomberg donează 100 de milioane de dolari pentru campania lui Biden

Joe Biden, Michael Bloomberg
Agerpres

Miliardarul Mike Bloomberg va dona cel puţin 100 de milioane de dolari pentru a susţine campania candidatului democrat Joe Biden în Florida, un stat-cheie în alegerile prezidenţiale din SUA.

"Votul începe pe 24 septembrie în Florida, prin urmare nevoia de a injecta rapid alţi bani în acest stat constituie o urgenţă", a declarat Kevin Sheekey, un consilier al lui Mike Bloomberg, pentru cotidianul american Washington Post, potrivit Agerpres, care citează AFP.

"Mike consideră că, investind în Florida, aceasta va permite ca finanţările din campanie şi alte finanţări democrate să fie utilizate în alte state, mai ales în Pennsylvania", a adăugat el.

Fostul primar al New Yorkului, care a fost anul acesta unul dintre candidaţii la primăria democrată, a luat decizia după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat săptămâna aceasta că este gata să-şi finanţeze campania din fonduri personale, relatează publicaţia.

Donald Trump a câştigat alegerile în Florida în urmă cu patru ani şi mizează pe o participare puternică a electoratului republican în acest stat, unde el deţine o a doua reşedinţă şi unde vine adesea.

Citește și
Donald Trump
Alegeri în SUA. Trump își îndeamnă susținătorii să voteze de două ori
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În alegerile din 2016, Donald Trump a câştigat în principalele state-cheie - Florida, Pennsylvania, Michigan, Carolina de Nord, Wisconsin şi Arizona - dintre care patru votaseră pentru Barack Obama în 2012.

Joe Biden se clasează în frunte în Florida, însă cu puţin, cu 48,2% comparativ cu 47% pentru adversarul său republican, potrivit ultimei medii a celor mai recente sondaje de opinie publicate de RealClearPolitics.

De la începutul lui 2019, campania lui Trump a cheltuit circa 800 de milioane de dolari, mai mult decât dublul celei a fostului vicepreşedinte democrat. Însă Joe Biden a creat o surpriză depăşindu-l pe Donald Trump în ceea ce priveşte strângerea de fonduri în august, cu 365 de milioane de dolari, mai mult decât precedentele recorduri lunare.

"Credeam că Mini Mike a terminat-o cu politica democrată", a scris preşedintele Trump duminică pe Twitter, folosind supranumele pe care i-l dă lui Bloomberg şi referindu-se la candidatura acestuia din urmă în alegerile primare democrate. El a adăugat că Mike Bloomberg ar fi trebuit "mai degrabă să salveze" New Yorkul.

Mike Bloomberg a fost respins de alegători în alegerile primare în pofida uneia dintre campaniile cele mai costisitoare din istoria electorală americană, incluzând o puternică promovare audiovizuală şi pe reţelele sociale.

Joe Biden menţine un avans serios în sondajele la nivel naţional faţă de Donald Trump, acest avans fiind mult mai modest, dar constant în statele-cheie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Alegeri în SUA. Postările prin care se proclamă victoria înainte de rezultatele oficiale ar putea fi eliminate de Twitter
Alegeri în SUA. Postările prin care se proclamă victoria înainte de rezultatele oficiale ar putea fi eliminate de Twitter

Twitter ar putea elimina postările prin care se proclamă victoria înainte de certificarea rezultatelor, în perioada alegerilor prezidențiale din SUA.

Alegeri în SUA. Trump își îndeamnă susținătorii să voteze de două ori
Alegeri în SUA. Trump își îndeamnă susținătorii să voteze de două ori

Peste mai puțin de două luni, americanii vor decide cine va ocupa Biroul Oval în următorii 4 ani: va rămâne Donald Trump ori se va instala acolo democratul Joe Biden.

Microsoft: Hackerii ruși atacă din nou alegerile din SUA
Microsoft: Hackerii ruși atacă din nou alegerile din SUA

Hackeri cu legături în Rusia, China și Iran încearcă să spioneze persoane și grupuri implicate în alegerile prezidențiale din SUA 2020, susține Microsoft.

SUA suspectează Rusia că vrea să discrediteze prezidenţialele americane. Pe cine ar susține Moscova
SUA suspectează Rusia că vrea să discrediteze prezidenţialele americane. Pe cine ar susține Moscova

Rusia încearcă să discrediteze alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie din Statele Unite şi mai ales votul prin corespondenţă, suspectează Departamentul Securităţii Interne (DHS) într-o notă internă dezvăluită joi de mai multe media americane.

Donald Trump, atac dur la adresa contracandidatului său.
Donald Trump, atac dur la adresa contracandidatului său. "Joe Biden este groparul visului american!"

"Joe Biden este groparul visului american!". Este teoria în jurul căreia și-a construit Donald Trump discursul de acceptare a candidaturii pentru al doilea mandat la Casa Albă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.