Negociatorul-șef al UE pentru Brexit: „Vom avea nevoie de mai mult timp”

Brexit
Getty

Pentru obținerea unui acord complet privind viitoarele relații dintre UE și Marea Britanie va fi nevoie de mai mult de 11 luni, cât durează perioada de tranziție, a declarat joi negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, conform Reuters.

Perioada de tranziție va începe în momentul în care Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, la sfârșitul lunii ianuarie.

„Pur şi simplu nu ne putem aştepta să convenim asupra fiecărui aspect al acestui nou parteneriat în mai puţin de un an”, a spus Barnier într-un discurs susţinut la Stockholm.

„Suntem pregătiţi să facem tot posibilul în cele 11 luni pentru a obţine un acord de bază cu Marea Britanie, dar vom avea nevoie de mai mult timp pentru a conveni asupra fiecărui punct al acestei declaraţii politice”, a adăugat el.

Miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se aşteaptă la discuţii „dure” cu Marea Britanie asupra relaţiei post-Brexit, avertizând că va fi imposibil să se ajungă la un acord asupra „tuturor aspectelor” până la sfârşitul lui 2020, actualul termen-limită.

Citește și
nigel farage
Nigel Farage a anunţat o "petrecere de Brexit" cu artificii, în centrul Londrei
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Von der Leyen anticipează discuţii
Von der Leyen anticipează discuţii "dure" cu Marea Britanie asupra relaţiei post-Brexit

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că se aşteaptă la discuţii "dure" cu Marea Britanie asupra relaţiei post-Brexit, relatează AFP.

Nigel Farage a anunţat o
Nigel Farage a anunţat o "petrecere de Brexit" cu artificii, în centrul Londrei

Nigel Farage plănuieşte o petrecere de celebrare a Brexitului pe 31 ianuarie, în centrul Londrei.

Parlamentarii britanici au aprobat Acordul privind ieșirea Marii Britanii din UE
Parlamentarii britanici au aprobat Acordul privind ieșirea Marii Britanii din UE

Parlamentarii britanici au aprobat acordul Brexit negociat de prim-ministrul Boris Johnson și liderii europeni, iar Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie 2020.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.