Mesajul lui Putin pentru Iran, după uciderea generalului Soleimani

vladimir putin
Getty

Ministrul de extern rus Serghei Lavrov i-a prezentat condoleanţe omologului său iranian, după uciderea generalului Soleimani.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avut sâmbătă o discuţie telefonică cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif, a doua zi după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani într-un raid american de la Bagdad, relatează AFP.

Potrivit unui comunicat al diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov i-a prezentat condoleanţe lui Mohammad Javad Zarif în cursul acestei conversaţii care a avut loc la iniţiativa Teheranului.

"Miniştrii au subliniat că acţiunile SUA constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional fundamental" şi "conduc la un nou ciclu de escaladare a tensiunilor în regiune", precizează acest comunicat.

Qassem Soleimani a fost ucis vineri dimineaţă, în incinta aeroportului din Bagdad, într-un atac american cu dronă. Generalul era şeful Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest asasinat se înscrie în contextul amplificării tensiunilor între SUA şi Iran în Irak, şi mai larg în cadrul disputei dintre cele două state privind programul nuclear iranian după retragerea unilaterală a SUA în mai 2018 din acordul internaţional încheiat cu trei ani mai devreme.

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus vineri că moartea lui Soleimani riscă "să agraveze situaţia" în Orientul Mijlociu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.