Mesajul emoționant al Reginei Elisabeta despre Prințul Philip: „A fost, pur şi simplu, forţa mea”

Prințul Philip - 10
Getty

Familia regală britanică a publicat pe Twitter un citat emoţionant al reginei despre ducele de Edinburg, extras din discursul pe care l-a rostit la sărbătorirea nunţii de aur în 1997.

Ziarele britanice au relevat în ediţiile de sâmbătă longevitatea cuplului pe care ducele l-a format cu regina Elizabeth şi l-au salutat pe "servitorul cel mai loial al Marii Britanii", conform News.ro.

"El a fost, pur şi simplu, forţa mea şi a rămas în toţi aceşti ani iar eu şi familia, şi atât de multe ţări îi suntem îndatoraţi mai mult decât ar pretinde sau vom şti vreodată",a rostit în 1997 regina.

Regina a vorbit în noiembrie 1997 în timpul unui prânz la Banqueting House din Londra, în care a subliniat "cincizeci de ani remarcabili".

Publicaţiile din întreaga lume i-au oferit prinţului Philip pagini întregi, amintit ca soţul reginei dar şi pentru loialitatea, simţul datoriei şi comentariile sale politice uneori incorecte.

Citește și
Decesul prințului Philip i-a determinat pe cei de la Daily Mail să scoată un ziar de 144 de pagini
Decesul prințului Philip i-a determinat pe cei de la Daily Mail să scoată un ziar de 144 de pagini
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Toate publicaţiile britanice au oferit spaţiu pe prima pagină în ediţiile de sâmbătă.

"Adio, iubitul meu", a titrat Daily Mail pe prima pagină, anunţând "omagiul dureros" pentru regină la decesul soţului. Cotidianul se mândreşte cu 144 de pagini de "amintiri magice" ce marchează decesul ducelui de Edinburg la vârsta de 99 de ani.

The Mirror a abordat aceeaşi atitudine şi a scris "La revedere, iubitul meu", alături de o fotografie a cuplului regal.

Daily Telegraph a publicat: "O viaţă în slujba reginei şi ţării", subliniind că prinţul Philip a fost "cineva care, prin sprijinul său pentru Coroană, a avut o contribuţie de durată la instituţia monarhiei şi la naţiunea în sine".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Printul Philip nu va avea o inmormantare de stat. Unde va fi depus trupul sau
Printul Philip nu va avea o inmormantare de stat. Unde va fi depus trupul sau

Printul Philip nu va avea o inmormantare de stat. Unde va fi depus trupul sau

Decesul prințului Philip i-a determinat pe cei de la Daily Mail să scoată un ziar de 144 de pagini
Decesul prințului Philip i-a determinat pe cei de la Daily Mail să scoată un ziar de 144 de pagini

Record absolut pentru Daily Mail. Numărul de sâmbătă, 10 aprilie, al publicației din Marea Britanie conține 144 de pagini. Cele mai multe dintre acestea îi sunt dedicate prințului Philip, care a murit, vineri, la vârsta de 99 de ani.

Foştii preşedinţi Donald Trump şi Barack Obama i-au adus un ultim omagiu prinţului Philip
Foştii preşedinţi Donald Trump şi Barack Obama i-au adus un ultim omagiu prinţului Philip

Foştii preşedinţi Donald Trump şi Barack Obama i-au adus un ultim omagiu prinţului Philip.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.