Măsuri anti-Covid draconice în China. Polițiștii au spart ușa unei familii, ca să o ducă într-un centru de carantină

×
Codul embed a fost copiat

Autorităţile din Beijing au închis zeci de staţii de metrou pentru a restrânge deplasările şi a combate transmiterea coronavirusului.

Asta deși oraşul cu 21 de milioane de locuitori raportează zilnic doar câteva zeci de infectări. China se confruntă, din martie, cu un focar epidemic ce afectează în diferite grade numeroase provincii.

Guvernul a răspuns printr-o strategie "zero COVID", ce presupune carantinare și testare în masă.

Beijingul a raportat joi 55 de cazuri noi, dar măsurile sunt draconice. Încă de săptămâna trecută, autoritățile chineze au dispus testarea repetată a celor 22 de milioane de locuitori din Beijing, anularea petrecerilor și a spectacolelor, precum și închiderea sălilor de sport. Numeroase ansambluri rezidențiale sunt izolate cu garduri, iar oamenii nu mai au voie să iasă din case.

Selina Wang , corespondent CNN: „Măsurile actuale afectează în jur de 180 de milioane de chinezi, mai mult de decât jumătate din populația Statelor Unite. Iar măsurile extreme alimentează frustrarea și furia populației. Pe rețele de socializare sunt postate imagini care arată că oamenii sunt obligați să predea cheile apartamentelor, astfel încât reprezentanţii autorităților să-i încuie în case.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pentru cei care refuză, sunt instalate lanțuri care blochează ușile.

În imaginile postate joi pe internet, vedem cum poliţiştii sparg uşa unei familii, ca să-i ducă pe locatari într-un centru de carantină, după ce ar fi fost testaţi pozitiv.

Metroul din Beijing a anunţat că a închis aproximativ 40 de staţii - echivalentul a circa 14% din reţea - multe aflându-se în zonele carantinate.

După ce iniţial locuitorii Beijingului au năvălit în magazine ca să-şi facă provizii, acum au trecut la comenzi online. În Shanghai, pentru că nu au fost suficienţi curieri oamenii au rămas fără mâncare zile la rând.

Selina Wang, corespondent CNN: „Recent, am venit de la Tokio în orașul chinez Kunming, situat la vreo 3 mii de kilometri de Beijing. În prezent, sunt în perioada de 21 de zile de carantină obligatorie. Pot deschide ușa camerei de hotel doar ca să ridic punga cu mâncare, să mi se ia temperatura și să fiu testată.”

În timpul vacanţei de Ziua Muncii, perioadă în care chinezii călătoresc de obicei masiv, destinaţiile turistice au fost aproape goale. Restaurantele nu pot primi clienţi, iar rezidenţii au început să-şi facă provizii de alimente şi de produse de primă necesitate de teama unui lockdown.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.