Mărturii terifiante după atacul israelian asupra taberei de refugiați din Fâșia Gaza: „Copiii cărau alți copii răniți”

atac jabalia, fasia gaza
Foto: Getty Images

Israelul a atacat marți seară o tabără de refugiați din Fâșia Gaza, unde aproximativ 50 de oameni și-au pierdut viața. Zeci de clădiri au fost distruse, iar mai multe țări au criticat atacul sângeros care a afectat civilii.

Mohammad Al Aswad se afla la doar 100 de metri de tabăra de refugiați Jabalia din nordul Gaza când a spus că a auzit rachete uriașe

„Am fugit ca un nebun spre zonă. Mi-am găsit familia în siguranță, dar scena era îngrozitoare", a declarat Al Aswad pentru CNN prin telefon din Fâșia Gaza. „Copiii cărau alți copii răniți și fugeau, cu un praf gri care umplea aerul. Cadavrele atârnau pe dărâmături, multe dintre ele nerecunoscute. Unele sângerau, iar altele erau arse".

El a spus că majoritatea rudelor sale locuiesc în această zonă, împreună cu multe persoane strămutate. Zona afectată a fost atât de fierbinte încât și-a ars picioarele, a spus el.

Citește și
Benjamin Netanyahu
Netanyahu compară civilii morţi în Fâșia Gaza cu victimele bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Oamenii erau isterici pentru că nimeni nu mai știa unde se află. Mai mult de 40 de case au fost complet demolate", a spus el.

„Am văzut femei care țipau și erau confuze. Nu știau dacă să plângă pentru că și-au pierdut copiii sau să alerge să îi caute, mai ales că mulți copii se jucau în cartier (n.r. în momentul exploziei)", a adăugat Al Aswad.

Al Aswad a declarat că a urmat anterior cursuri de apărare civilă și de primajutor pentru a putea ajuta la salvarea oamenilor.

„Oamenii răniți încercau să îi care pe cei dragi și să îi ducă la ambulanțe, indiferent dacă erau morți sau grav răniți. Alții își foloseau căruțele trase de măgari pentru a duce răniții la spitale", a declarat Al Aswad.

Jabalia este cea mai mare dintre cele opt tabere de refugiați din Fâșia Gaza, potrivit principalei agenții a Națiunilor Unite care sprijină palestinienii din teritoriu.

Armata israeliană a anunțat că bombardamentul a vizat infrastructura folosită de teroriști. De asemenea, Israel susține că a ucis acolo un comandant al Hamas care era, potrivit ei, unul dintre responsabilii pentru atacul lansat în Israel de mişcarea palestiniană pe 7 octombrie, informează AFP.

„Eliminarea lui a avut loc în cadrul unei ample operaţiuni de luptă împotriva teroriştilor şi infrastructurilor teroriste ce aparţin batalionului central din Jabalia, care a preluat controlul asupra unor clădiri civile în Fâşia Gaza", a subliniat armata israeliană, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Presă: Israelul vrea să mute palestinienii din Fâșia Gaza în peninsula egipteană Sinai. Ce alte scenarii sunt
Presă: Israelul vrea să mute palestinienii din Fâșia Gaza în peninsula egipteană Sinai. Ce alte scenarii sunt

Ministerul israelian al Informaţiilor ia în calcul o mutare a populaţiei Fâşiei Gaza în Peninsula egipteană Sinai, dezvăluie cotidianul israelian Haaretz.

 

Netanyahu compară civilii morţi în Fâșia Gaza cu victimele bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial
Netanyahu compară civilii morţi în Fâșia Gaza cu victimele bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial

În urma criticilor privind numărul mare de victime civile în Fâşia Gaza, premierul israelian Benjamin Netanyahu a comparat războiul împotriva grupării islamiste Hamas cu lupta Aliaţilor împotriva naziştilor în Al Doilea Război Mondial.

„Avansăm cu precauție și facem progrese sistematice.” Armata israeliană continuă ofensiva în Fâșia Gaza
„Avansăm cu precauție și facem progrese sistematice.” Armata israeliană continuă ofensiva în Fâșia Gaza

Blindatele israeliene au intrat adânc în Gaza și blochează principala șosea care leagă comunitățile palestiniene din nordul și sudul Fâșiei Gaza.

SUA anunță că Hamas pune condiții pentru a permite plecările din Fâșia Gaza
SUA anunță că Hamas pune condiții pentru a permite plecările din Fâșia Gaza

Gruparea islamistă Hamas pune condiţii pentru a permite plecările din Fâşia Gaza, a comunicat, luni, Departamentul de Stat al SUA prin purtătorul de cuvânt Matthew Miller.

 

Bilanţul morţilor în Fâşia Gaza depăşeşte 8.000, dintre care jumătate sunt copii
Bilanţul morţilor în Fâşia Gaza depăşeşte 8.000, dintre care jumătate sunt copii

Ministerul Sănătăţi al Hamas anunţă duminică că peste 8.000 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza de la începutul războiului cu Israelul, relatează AFP.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.