Manfred Weber a rămas fără susţinerea lui Merkel. Cine ar putea fi următorul şef al CE

Manfred Weber
Agerpres

Angela Merkel a renunţat la candidatura lui Manfred Weber pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, scrie presa germană.

Cancelarul german Angela Merkel a acceptat definitiv ca compatriotul său, Manfred Weber, candidatul pe care îl susţine, să nu fie numit în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, după consultări cu liderii europeni prezenţi la summitul G20 din Osaka, potrivit informaţiilor apărute vineri în ziarul german Die Welt am Sonntag, transmite AFP.

Pentru ca instituţiile europene să poată funcţiona normal, cancelarul german Angela Merkel anunţate deja miercuri că ar putea să renunţe să mai sprijine candidatura lui Weber, în privinţa căruia Franţa s-a opus.

Manfred Weber era candidatul desemnat de Partidul Popular European (PPE), grup parlamentar ce reuneşte formaţiuni politice de dreapta.

Coordonaţi de preşedintele Consiliului European Donald Tusk, şefii de guvern ai UE prezenţi în Japonia s-au înţeles asupra acestei alegeri după consultarea şefilor partidelor europene, explică publicaţia germană, care afirmă că informaţiile i-au fost furnizate de surse în cunoştinţă de cauză care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Citește și
Manfred Weber
Manfred Weber, reacție dură după punerea sub control judiciar a lui Kovesi: Este total inacceptabil
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Candidaţii rămaşi în cursă sunt Frans Timmermans, candidatul desemnat de social-democraţi, şi candidaţi externi, membri ai PPE.

Die Welt am Sonntag îi menţionează în acest context pe francezul Michel Barnier, negociatorul european pentru Brexit, pe Kristalina Georgieva din Bulgaria, directorul general al Băncii Mondiale sau pe premierul croat Andrej Plenkovic.

Un acord asupra numirilor pentru principalele posturi din UE ar urma să aibă loc duminică în cadrul unui summit extraordinar ce va avea loc la Bruxelles

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Manfred Weber si Frans Timmermans vor șefia Comisiei Europene. Mesajele lor pentru români
Manfred Weber si Frans Timmermans vor șefia Comisiei Europene. Mesajele lor pentru români

EUROPA ÎȘI ALEGE VIITORUL II. Parlamentul European decide în comun cu Consiliul UE cu privire la actele legislative, care influențează viața de zi cu zi a cetățenilor Uniunii.

Manfred Weber, reacție dură după punerea sub control judiciar a lui Kovesi: Este total inacceptabil
Manfred Weber, reacție dură după punerea sub control judiciar a lui Kovesi: Este total inacceptabil

Manfred Weber a reacționat imediat după la punerea sub control judiciar a Laurei Codruța Kovesi, avertizând că va cere o dezbatere în plenul PE asupra acestei chestiuni ”total inacceptabile și fără precedent în Europa”.

Weber i-a cerut lui Timmermans să sancţioneze PSD: Sunt pe cale să legalizeze corupția
Weber i-a cerut lui Timmermans să sancţioneze PSD: Sunt pe cale să legalizeze corupția

Liderul grupului europarlamentar conservator Manfred Weber afirmă că acţionează pentru a-i priva pe ”cretinii” din partide de extremă dreapta de orice responsabilitate politică, citând-o pe Marine Le Pen.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă