Liderii statelor UE îl recunosc, oficial, pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei

Juan Guaido
AFP

Mai multe state europene, inclusiv Marea Britanie, Franţa şi Spania, au anunţat luni că-l recunosc pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte interimar, informează dpa, Reuters şi AFP.

Preşedintele venezuelean "Nicolas Maduro nu a convocat în termenul de opt zile pe care l-am stabilit noi alegeri prezidenţiale. Aşadar, Marea Britanie, alături de aliaţi europeni, îl recunoaşte acum pe Juan Guaido ca preşedinte constituţional interimar până când se vor putea desfăşura alegeri credibile. Să sperăm că astfel ne apropiem de încheierea crizei umanitare", a transmis pe Twitter ministrul de externe britanic Jeremy Hunt.

"Venezuelenii au dreptul să se exprime liber şi democratic. Franţa îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar pentru lansarea unui proces electoral", a precizat într-un mesaj pe aceeaşi reţea socială preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Îl recunosc pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, cu un cadru de timp clar: organizarea de alegeri libere şi democratice, cu garanţii şi fără excluderi. Nu voi face niciun pas înapoi. Pentru libertate, democraţie şi armonie în Venezuela", a scris tot pe Twitter premierul spaniol Pedro Sanchez.

"În această situaţie, îl susţinem pe Guaido, considerându-l preşedinte interimar legitim", a declarat ministrul de externe suedez Margot Wallstrom pe postul de radio public.

Citește și
Venezuela
Primul general care îl recunoaşte ca preşedinte al Venezuelei pe Juan Guaido
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Danemarca îl recunoaşte pe preşedintele Adunării Naţionale ... până la organizarea de noi alegeri libere şi democratice", a anunţat pe Twitter ministrul danez de externe Anders Samuelsen, înaintea unei reuniuni la Bruxelles cu omologi din Uniunea Europeană. "Salut declaraţii similare de la parteneri-cheie din UE", a adăugat el.

Guaido "se poate baza pe sprijinul nostru deplin în eforturile sale de restabilire a democraţiei în Venezuela, care suferă de prea mult timp din cauza proastei guvernări socialiste şi absenţei statului de drept", a asigurat pe Twitter cancelarul austriac Sebastian Kurz, în spaniolă.

Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Austria i-au cerut lui Maduro să accepte organizarea unui scrutin prezidenţial anticipat, în caz contrar afirmând că-l vor recunoaşte, de luni, ca preşedinte pe liderul Parlamentului, Juan Guaido. Duminică, într-un interviu acordat televiziunii spaniole La Sexta, Nicolas Maduro a declarat că nu va "da dovadă de laşitate în faţa presiunilor" din partea celor care îi cer plecarea.

Joi, Parlamentul European a recunoscut autoritatea lui Guaido şi a îndemnat toate ţările din UE să procedeze la fel. SUA, Canada şi mai multe state latino-americane, între care Columbia şi Brazilia, l-au recunoscut deja ca preşedinte pe Juan Guaido.

Criza politică din Venezuela s-a agravat brusc săptămâna trecută, după decizia tânărului şef al parlamentului, Juan Guaido (35 de ani), de a se autoproclama preşedinte interimar. Sute de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere plecarea preşedintelui Maduro, acuzat că a ruinat această ţară cu importante resurse petroliere odinioară prosperă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Zeci de mii de oameni în stradă în Venezuela. Dezvăluirea unui general de rang înalt
Zeci de mii de oameni în stradă în Venezuela. Dezvăluirea unui general de rang înalt

Zeci de mii de oameni au ieșit din nou în stradă la Caracas, capitala Venezuelei.

Primul general care îl recunoaşte ca preşedinte al Venezuelei pe Juan Guaido
Primul general care îl recunoaşte ca preşedinte al Venezuelei pe Juan Guaido

Un general venezuelean, Francisco Yanez, s-a desolidarizat sâmbătă de preşedintele Nicolas Maduro şi l-a recunoscut ca şef al statului pe liderul opoziţiei, Juan Guaido, transmite agenţia dpa, potrivit Agerpres.

Misterul avionului cu 20 de tone de aur din Venezuela către Rusia. Reacția Kremlinului
Misterul avionului cu 20 de tone de aur din Venezuela către Rusia. Reacția Kremlinului

Rusia a negat ferm suspiciunile conform cărora un avion cu 20 de tone de aur a zburat din Venezuela către Moscova, relatează The Telegraph.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.