Laburiștii negociază căderea guvernului Boris Johnson, pentru a contracara un Brexit dur

Jeremy Corbyn
Facebook.com

Laburiştii au invitat din nou, joi, celelalte partide din opoziţie şi pe unii conservatori să susţină planul liderului lor, Jeremy Corbyn, care vrea să contracareze un Brexit fără acord prin căderea guvernului Boris Johnson.

„Trebuie să lucrăm împreună, chiar dacă nu ne place adesea ceea ce spun unii sau alţi, trebuie să împiedicăm un Brexit fără acord”, a declarat Rebecca Long-Bailey, ministru al economiei în cadrul cabinetului din umbră laburist, pentru BBC.

Guvernul premierului Boris Johnson este hotărât ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană în 31 octombrie, indiferent dacă se va reuşi sau nu renegocierea acordului încheiat între fosta şefă a Executivului, Theresa May, şi Bruxelles, informează Agerpres.

Dar el nu dispune decât de o slabă majoritate de un vot în Parlament. În schimb, principalele partide de opoziţie au: laburiştii - 247 de deputaţi, Partidul naţionalist scoţian SNP - 35 de deputaţi şi Partidul liberal-democrat - 14.

Rebecca Long-Bailey a invitat-o în special pe Jo Swinson, noua şefă a liberal-democraţilor, să-şi reconsidere poziţia. Căci dacă aceasta a afirmat că este „dispusă să lucreze indiferent cu cine pentru a-l opri pe Boris Johnson”, în cursul primului său discurs rostit joi la Londra în calitate de lider, ea şi-a exprimat totodată marea sa reticenţă faţă de Jeremy Corbyn, pe care îl consideră „factor de sciziune”, chiar în cadrul Partidului laburist şi deci incapabil să construiască o majoritate.

Citește și
Boris Johnson
Brexit: Un oficial britanic promite să lupte „până la ultima suflare” împotriva lui Johnson
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit ei, un guvern de urgenţă ar trebui să fie condus de un deputat sau o deputată care a servit mai mulţi ani în Camera Comunelor, citându-i pe conservatorul Ken Clarke şi pe laburista Harriet Harman.

Ian Blackford, de la SNP, şi-a exprimat sprijinul faţă de o moţiune de cenzură, iar Liz Saville Roberts, de la partidul galez Plaid Cymru (4 deputaţi), s-a declarat favorabilă unui guvern de unitate naţională.

Jeremy Corbyn a scris, miercuri, principalelor partide de opoziţie şi la patru deputaţi conservatori care se opun unui Brexit dur, pentru a le prezenta planul său.

„Acest guvern nu are mandat pentru o ieşire fără acord şi referendumul din 2016 nu a furnizat mandat pentru o ieşire fără acord. Iată de ce am intenţia de a depune o moţiune de cenzură cât mai curând posibil, când vom fi siguri că vom câştiga”, a apreciat el în scrisoarea sa.

Deputaţii conservatori Nick Boles, Dominic Grieve, Oliver Letwin şi Caroline Spelman au acceptat, joi, să se întâlnească cu principalul lor adversar politic.

„Suntem de acord că prioritatea comună ar trebui să fie să lucrăm împreună în Parlament pentru a împiedica un Brexit fără acord şi acceptăm invitaţia dumneavoastră de a discuta despre diferite mijloace pentru a ajunge la aceasta”, au răspuns ei, potrivit Sky News.

„Vom fi fericiţi să vă întâlnim, precum şi pe colegii dumneavoastră din celelalte partide de opoziţie, în săptămânile care preced reluarea activităţii parlamentare” la 3 septembrie, au adăugat ei.

Caroline Spelman a precizat, totuşi, pentru Sky News că ea nu ar susţine „în nicio circumstanţă” un guvern temporar condus de Jeremy Corbyn.

Odată moţiunea de cenzură depusă, Jeremy Corbyn a precizat că el ar căuta să obţină încrederea Parlamentului în calitate de conducător al unui „guvern temporar, strict limitat în timp, cu obiectivul de a convoca alegeri generale”.

Pentru a putea organiza astfel de alegeri, liderul laburiştilor vrea să obţină o nouă amânare a Brexitului, stabilit în prezent pentru 31 octombrie.

Laburiştii ar face atunci campanie în favoarea unui nou referendum cu privire la apartenenţa la UE, care ar menţiona posibilitatea pentru Regatul Unit de a rămâne membru al acesteia.

Potrivit Downing Street, deputaţii se confruntă cu o „alegere clară”: „fie Jeremy Corbyn ca prim-ministru, care va trece peste referendum şi va distruge economia, fie Boris Johnson ca premier, care va respecta referendumul şi va aloca mai mulţi bani Serviciului public de sănătate (NHS) şi va desfăşura mai mulţi poliţişti pe străzile noastre”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Soluție inedită pentru Brexit: podul cu care Johnson vrea să lege Irlanda de Nord de Regat
Soluție inedită pentru Brexit: podul cu care Johnson vrea să lege Irlanda de Nord de Regat

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a reluat o idee pe care a discutat-o anul trecut, când era ministru de Externe.

Brexit: Un oficial britanic promite să lupte „până la ultima suflare” împotriva lui Johnson
Brexit: Un oficial britanic promite să lupte „până la ultima suflare” împotriva lui Johnson

Președintele Camerei Comunelor, John Bercow, a precizat marți că „va lupta până la ultima suflare” împotriva oricărei încercări a premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul pentru a impune un Brexit fără acord.

Temeri în Marea Britanie pentru perioada de după BREXIT. Ce stocuri își fac oamenii
Temeri în Marea Britanie pentru perioada de după BREXIT. Ce stocuri își fac oamenii

Britanicii şi-au făcut provizii de produse alimentare, băuturi şi medicamente în valoare de circa 4 miliarde de lire de teama unui Brexit fără accord, care ar putea duce la probleme de aprovizionare cu anumite produse și creșteri de prețuri.

Diplomaţii britanici, retraşi de la Bruxelles. Londra ar putea boicota reuniunile UE
Diplomaţii britanici, retraşi de la Bruxelles. Londra ar putea boicota reuniunile UE

Guvernul britanic intenţionează să retragă în zilele următoare diplomaţii britanici din instituţiile europene şi să nu mai asiste la reuniunile zilnice dedicate informării cu privire la luarea deciziilor UE.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.