Kremlinul ar fi încălcat tratatul nuclear. Test cu racheta ce poate lovi oriunde în Europa

exercitiu militar rusesc
Ministerul Apărării din Federaţia Rusă

Rusia a testat luni o rachetă de tip Topol-M, cu lansare terestră, au relatat media de stat ruse, preluate de DPA.

Este un model de rachetă cu o rază de acţiune care ar încălca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), un pact bilateral ruso-american ce a încetat luna trecută.

Sergey Ryabkov, adjunctul ministrului rus de Externe spune că este vorba despre o măsură compensatorie luată de Moscova, odată cu apariția unor astfel de rachete în Europa Centrală și de Vest, care pun siguranța națională a Rusiei în pericol.

"Apariția unor astfel de arme, care pot să acopere o parte importantă din teritoriul Rusiei, cu siguranță partea europeană. Dacă vorbim de o implementare teoretică a unor astfel de sisteme în Europa, va fi nevoie de măsuri compensatorii din partea noastră", a declarat diplomatul rus.

Racheta a fost lansată de la o bază de lansări spaţiale, cosmodromul Pleseţk (nord-vestul Rusiei), spre o ţintă situată într-un loc care nu a fost dezvăluit din regiunea Kamceatka (Extrenul Orient rus), a relatat agenţia de presă oficială rusă TASS, citând Ministerul Apărării de la Moscova.

Citește și
Putin
Putin anunță că Rusia va dezvolta rachete interzise până acum prin Tratatul INF
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit RIA Novosti, a fost testată o rachetă balistică intercontinentală cu scopul verificării caracteristicilor tehnice şi de zbor ale acesteia.

Ministerul rus al Apărării, potrivit RIA, a indicat că lansarea de luni a demonstrat aptitudinile tehnice ale sistemului de rachete Topol-M, care se află 'în serviciu în cadrul Forţelor de rachete cu destinaţie strategică' (RVSN) ale Federaţiei Ruse, scrie Agerpres.

Raza de acţiune a rachetei testate Topol-M ar fi de aproximativ 5.500 de kilometri, limita superioară a rachetelor care cad sub incidenţa Tratatului INF dintre Rusia şi SUA. O astfel de rază de acţiune ar putea acoperi întreaga Europă continentală, notează DPA.

În mai 2019, mass-media de la Moscova au relatat că, în perioada 2019-2021, armata rusă va efectua două teste cu racheta balistică intercontinentală 'Sarmat' ('Satan 2', în codificarea NATO). În plus, vor fi efectuate trei lansări de rachete Iars şi patru cu rachete Topol-M.

Conform experţilor ruşi, racheta RS-28 'Sarmat' are o greutate de 100 de tone şi poate transporta 12 focoase nucleare pe o distanţă de 10.000 de kilometri, având capacitatea de a atinge teritoriul continental al Statelor Unite ale Americii.

Recent, preşedintele rus Vladimir Putin a propus ţărilor membre NATO un moratoriu privind desfăşurarea de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune în Europa şi în celelalte regiuni ale lumi, fiind vorba tocmai de rachetele prevăzute de Tratatul INF.

SUA au iniţiat la 8 februarie retragerea lor din Tratatul INF, acuzând Rusia de dezvoltarea unei rachete cu o rază de acţiune ce încalcă prevederile pactului bilateral, care interzice dezvoltarea, producerea şi desfăşurarea de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km. La rândul său, Rusia a susţinut că racheta sa respectă prevederile acordului şi a acuzat în schimb SUA că ele sunt cele care l-au încălcat prin componentele antirachetă desfăşurate în Europa, inclusiv în România.

La 2 august, Tratatul INF a încetat să mai existe, după ce SUA şi Rusia şi-au confirmat retragerea din acest pact semnat în 1987 de către liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Înalt oficial rus:
Înalt oficial rus: "Există riscul ca un război nuclear să izbucnească"

Numărul 2 din diplomaţia rusă avertizează că în situaţia actuală există riscul declanşării unui război nuclear.

Putin anunță că Rusia va dezvolta rachete interzise până acum prin Tratatul INF
Putin anunță că Rusia va dezvolta rachete interzise până acum prin Tratatul INF

Președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia va dezvolta rachete interzise până acum prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), drept răspuns la intenția Statelor Unite de a amplasa rachete convenționale cu rază medie de acțiune în Asia.

Oficial rus: SUA ar putea folosi arme nucleare în Europa.
Oficial rus: SUA ar putea folosi arme nucleare în Europa. "Auto-distrugere completă"

Statele Unite se pregătesc să folosească arme nucleare în Europa după ruperea Tratatului INF, afirmă un oficial de la Kremlin.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.